Buna ziua,
Am facut contestatie la o executarea silita pe numele meu iar instanta mi-a dat castig de cauza (imi cer scuze anticipat daca metoda mea de formulare nu este corecta), sau cel putin asa inteleg din mesajul scris pe portalul judecatoriei cand accesez dosarul meu, redau mesajul aici:
"Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea xxxx în contradictoriu cu intimata XXX. Anuleaza toate actele de executare intocmite in dosar nr. xxxx/2020 pe rolul xxxx. Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului x Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, x octombrie 2022.
Document: Hotarâre xxx/2022 xx.10.2022"
Acum, eu am inteles ca nu este o hotarare definitiva si ca cealalta parte poate face apel in termen de 10 zile, doar ca acele 10 zile au trecut, iar pe pagina dosarului nu mai apare un alt mesaj sau o alta sentinta fata de ultima in care pare-se eu am castigat.
Intrebarile mele sunt: Unde pot vedea daca s-a facut sau nu un apel? (am cautat deja dupa numele meu in portalul judecatoriei si nu apare nimic si nici prin posta nu am primic ceva in sensul asta)
Inteleg ca daca nu s-a facut un apel hotararea devine definitiva, atunci ca sa intru in posesia acestei hotarari trebuie sa ma prezint la registratura judecatoriei ca apoi sa o legalizez tot acolo? (nu a venit nimic prin posta)
Multumesc.
Contestatie la executare silita
Re: Contestatie la executare silita
Buna ziua,
Potrivit art.426 alin.5 din Codul de procedura civila: " Hotărârea se redactează şi semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum şi, când este cazul, opinia concurentă se redactează şi se semnează în acelaşi termen."
Potrivit art.427 alin.1 din Codul de procedura civila: " Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii."
Potrivit art.468 alin.1 din Codul de procedura civila termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.
In consecinta, va trebui sa asteptati pana va fi redactata hotararea, respectiv pana va fi comunicata. Dupa comunicare, puteti sa calculati termenul de 10 zile de apel si apoi sa mergeti cu exemplarul dumneavoastra de hotarare la registratura instantei pentru a se legaliza.

Va multumesc mult pentru informatii si clarificare.
Re: Contestatie la executare silita
Buna dimineata,
Am urmat indicatiile dvs si acum ma aflu in posesia hotararii judecatoresti definitiva si legalizata.
Mai am o nelamurire in privinta acestui proces. Pe durata contestatiei biroul executor a luat o suma de bani din contul meu.
Ce pot face eu ca acesti banii sa-mi revina in cont? Hotararea in sine este suficienta si biroul ii va returna?