Decizia Curții Constituționale nr. 534/ 18 iulie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil

Publicată în: Monitorul Oficial nr. 842 din 3 octombrie 2018

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil, excepţie ridicată de Relu Adrian Coman, Robert Clabourn Hamilton şi Asociaţia Accept, în Dosarul nr. 17.411/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 78D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 iulie 2018, când Curtea a reluat judecata asupra cauzei suspendate prin Încheierea din 29 noiembrie 2016, prin care a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o serie de întrebări preliminare. La dezbateri au participat autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Relu Adrian Coman, personal şi asistat de avocat Raluca Iustina Ionescu, Baroul Bucureşti, autorii Robert Clabourn Hamilton şi Asociaţia Accept, reprezentaţi prin acelaşi avocat, partea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin preşedinte Csaba Ferenc Asztalos, precum şi reprezentantul Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. Dezbaterile au fost consemnate în Încheierea din 5 iulie 2018, dată la care, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru 18 iulie 2018, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 18 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 17.411/302/2015, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil. Excepţia a fost invocată de Relu Adrian Coman, Robert Clabourn Hamilton şi Asociaţia Accept, reclamanţi într-o cauză în care solicită, printre altele, obligarea pârâţilor, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Ministerul Afacerilor Interne, să înceteze imediat discriminarea pe criteriul orientării sexuale, în aplicarea procedurilor cu privire la dreptul la liberă circulaţie în Uniunea Europeană, pentru Relu Adrian Coman şi soţul său, Robert Clabourn Hamilton.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii susţin că nerecunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, legal încheiate în străinătate, reprezintă o încălcare a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, şi o discriminare pe criteriul orientării sexuale. Reclamanţii au construit împreună o viaţă intimă şi de familie care a fost recunoscută legal de statul belgian. Mutarea în România nu poate schimba nici realitatea de fapt a vieţii lor intime şi de familie, şi nici realitatea juridică a căsătoriei lor legale în Belgia. Soţii, însă, nu îşi pot continua, pe teritoriul României, relaţia lor de familie în condiţii egale cu persoanele heterosexuale aflate în situaţii similare, întrucât reclamantul Robert Clauborn Hamilton este obligat, în acord cu practica Inspectoratului General pentru Imigrări, să părăsească teritoriul României, pe motiv că art. 277 din Codul civil interzice recunoaşterea în România a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în străinătate. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi relaţiile stabilite într-un cuplu format din persoane de acelaşi sex sunt tot relaţii intime şi de familie, ca şi în cazul cuplurilor heterosexuale, astfel că nu există o justificare rezonabilă care să permită crearea unei diferenţieri prin lege, inclusiv sub aspectul libertăţii de circulaţie a persoanei. Prin urmare, autorii excepţiei apreciază că reglementările interne vin în contradicţie cu prevederile constituţionale care apără viaţa intimă, de familie şi privată, şi cu cele care consacră egalitatea între cetăţeni, şi constituie o încălcare a art. 14, coroborat cu art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

5. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, analizând excepţia de neconstituţionalitate invocată, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, reţine că acestea sunt întrunite. Astfel, reclamanţii pretind existenţa unui tratament discriminatoriu pe criteriul orientării sexuale din partea pârâţilor, iar aceştia din urmă justifică tratamentul în cauză tocmai pe prevederile art. 277 alin. (2) din Codul civil, care interzic în România recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, cu consecinţa refuzului pentru aceste persoane a drepturilor derivând din Directiva 2004/38/CE, constând în acordarea dreptului de şedere pentru reîntregirea familiei. Cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată nu a formulat nicio opinie.

6. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/438/2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.495 din 26 februarie 2016, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, norma cuprinsă în art. 277 alin. (2) din Codul civil reprezintă, în opinia Guvernului, o formă de exercitare a suveranităţii naţionale, în acord cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie, prin autoritatea legiuitoare. Faptul că un stat nu recunoaşte anumite instituţii juridice sau nu recunoaşte anumite drepturi ori le recunoaşte, în anumite condiţii, este expresia diversităţii sistemelor juridice şi a modului diferit de evoluţie a normelor de drept intern, în acord cu evoluţia socială, cu valorile morale ale societăţii respective, care încredinţează statului ocrotirea acestor valori. În acest context, este opţiunea statului de a decide în ce mod acordă ocrotire anumitor valori sociale. În cazul instituţiei căsătoriei, statul român ocroteşte, în primul rând prin recunoaştere, căsătoria între două persoane de sex opus. Recunoaşterea căsătoriei este supusă unor condiţii legale de fond şi de formă, cea mai mare parte a acestora fiind de ordine publică, expresie a importanţei pe care statul o acordă condiţiilor în care protejează această instituţie şi valorile asociate ei. Acest fapt nu poate fi considerat o încălcare a valorilor ocrotite de art. 26 din Constituţie, după cum nu poate reprezenta o încălcare a vieţii intime, familiale şi private nerecunoaşterea altor instituţii existente în alte sisteme legislative sau a unei căsătorii încheiate în alte condiţii decât cele care, potrivit legislaţiei române, ţin de ordinea publică. Dimpotrivă, în domeniul vieţii intime şi private, cea mai evidentă formă de respect este lipsa de imixtiune a legii, rezerva legiuitorului în reglementarea acestui domeniu al vieţii sociale. Or, legislaţia română nu stabileşte norme, nu impune şi nu interzice relaţii personale de tipul celor invocate de petenţi. Cu totul altceva este, însă, faptul că legiuitorul nu este interesat, nu găseşte elementul de necesitate care justifică normarea acestui aspect al vieţii sociale sau nu doreşte să acorde ocrotire - prin recunoaştere şi prin stabilirea efectelor juridice - anumitor forme de asociere sau de convieţuire a unor persoane fizice. Această opţiune este dreptul fiecărui sistem social de a-şi stabili, în acord cu "moravurile" contemporane proprii, prin mecanismele de guvernare, prin organele reprezentative, regulile de convieţuire socială şi transformarea lor în norme juridice (ordinea publică). În ceea ce priveşte alin. (4) al art. 277 din Codul civil, Guvernul consideră că autorii excepţiei nu motivează în ce fel afirmarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României a persoanelor aflate în uniuni homosexuale recunoscute în alte state ar constitui o formă de încălcare a dreptului la viaţă intimă şi privată sau o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii.

8. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 2.124 din 20 aprilie 2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.358 din 25 aprilie 2016, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Aceasta întrucât argumentele de neconstituţionalitate pun în discuţie, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate de către autorităţile competente, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. Nu poate fi reţinută susţinerea autorilor excepţiei, în sensul că sunt discriminaţi sub aspectul exercitării dreptului la liberă circulaţie, întrucât, pe de o parte, art. 25 din Constituţie garantează dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, dar în condiţiile legii, iar, pe de altă parte, alin. (4) al art. 277 din Codul civil conferă garanţii pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie, prevăzând faptul că dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile, în raport cu art. 8 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşa fiind, art. 277 din Codul civil nu aduce atingere dreptului la liberă circulaţie, de vreme ce alin. (4) al acestui articol prevede expres aplicabilitatea dispoziţiilor legale privind libera circulaţie pe teritoriul României.

9. În ceea ce priveşte invocarea art. 26 din Constituţie, Avocatul Poporului subliniază că art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii sale private şi de familie. Din analiza legislaţiei incidente în materie şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, se constată că noţiunea de "viaţă privată" a primit în timp numeroase accepţiuni, conţinutul acesteia fiind variabil, atât în funcţie de epoca la care se realizează raportarea, cât şi în funcţie de statele chemate să interpreteze conceptul, ceea ce reflectă o firească "diversitate" a opiniilor exprimate, fie în sensul reţinerii ca esenţiale a aspectelor tradiţionale (spre exemplu, dreptul la imagine), fie în sensul includerii în concept a aspectelor moderne pe care viaţa socială le-a scos la iveală, precum homosexualitatea, transsexualitatea şi altele. În ceea ce priveşte evoluţia acestui concept, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în doctrină s-a reţinut că libertatea sexuală îşi găseşte fundamentul în toleranţa şi pluralismul social, astfel încât acesta recunoaşte dreptul fiecărei persoane de a avea o viaţă sexuală la alegerea sa, în conformitate cu identitatea sa profundă. De aceea, actele homosexuale care se produc în sfera privată, între adulţi care consimt liber la acestea, nu pot face obiectul unei represiuni penale. Totuşi, protecţia dreptului la viaţă privată cunoaşte limite, iar acestea ţin de protejarea intereselor altor persoane, ceea ce conduce la atribuirea unei largi marje de apreciere statelor, care trebuie să asigure, prin legislaţia adoptată, un just echilibru între interesele concurente. Dincolo de absenţa unui consens european în această materie, se poate constata o evoluţie a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în direcţia recunoaşterii juridice a identităţii sexuale a homosexualilor, sub aspectul exercitării dreptului la viaţă de familie, protejat de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Hotărârea din 21 iulie 2015, pronunţată în Cauza Oliari şi alţii împotriva Italiei). Această evoluţie a jurisprudenţei trebuie corelată însă cu paragraful 2 al art. 8 din Convenţie, care include dreptul la respectarea vieţii private şi de familie în categoria drepturilor condiţionale, fiind permisă ingerinţa unei autorităţi publice, câtă vreme aceasta are loc în condiţiile prevăzute în Convenţie. Prin urmare, în acest domeniu, statele se bucură de o marjă largă de apreciere în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin actul internaţional.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

11. La dosarul cauzei au fost depuse mai multe înscrisuri şi memorii, adresate, în calitate de amicus curiae, de mai multe persoane fizice şi asociaţii civice.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea din 5 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) în Cauza C-673/16, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, text cu denumirea marginală Interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria, având următorul cuprins:

"(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România. [...]

(4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile."

14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată. Se invocă, totodată, prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse în art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi în art. 14 - Interzicerea discriminării.

15. Cu privire la cadrul procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamanţii, Relu Adrian Coman - cetăţean român şi Robert Clabourn Hamilton - cetăţean american, în contradictoriu cu pârâţii, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Ministerul Afacerilor Interne, au solicitat instanţei să decidă următoarele: "1. Pârâţii au discriminat pe criteriul orientării sexuale împotriva reclamanţilor şi a altor persoane homosexuale care se află în situaţii similare, în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de liberă circulaţie în Uniunea Europeană; 2. Obligarea pârâţilor să înceteze imediat discriminarea pe criteriul orientării sexuale în aplicarea procedurilor cu privire la dreptul la liberă circulaţie în Uniunea Europeană pentru Relu Adrian Coman şi soţul său, Robert Clabourn Hamilton; 3. Obligarea pârâţilor ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei să adopte o reglementare prin care să dispună aplicarea în mod egal, nediscriminatoriu, a condiţiilor pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie în Uniunea Europeană pentru cuplurile de acelaşi sex căsătorite; 4. Obligarea pârâţilor ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei să publice pe website-ul propriu şi într-un ziar de circulaţie naţională un comunicat de presă care să conţină următoarele: să îşi ceară scuze publice faţă de reclamanţi, să informeze că cetăţenii Uniunii Europene care se mută sau revin în România în temeiul liberei circulaţii a persoanelor în Uniunea Europeană beneficiază de aceleaşi drepturi pentru ei şi soţii lor, indiferent dacă fac parte din cupluri de sex diferit sau din cupluri de acelaşi sex; să informeze cu privire la conţinutul reglementării de la punctul 3 de mai sus; 5. Obligarea în solidar a pârâţilor la plata către reclamanţi a echivalentului în RON a sumei de 5000 de euro, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale pentru prejudiciul moral cauzat reclamanţilor Relu Adrian Coman şi soţul său Robert Clabourn Hamilton."

16. În motivarea acţiunii, reclamanţii Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton au arătat că s-au căsătorit în Belgia, la Bruxelles, la data de 5 noiembrie 2010. Una dintre opţiunile de stabilire a lor era în România, sens în care Relu Adrian Coman a cerut transcrierea certificatului de căsătorie belgian la Ambasada României la Bruxelles. Răspunsul primit, potrivit procesului-verbal încheiat în data de 20 septembrie 2012, a fost în sensul că solicitarea de înscriere a căsătoriei "nu poate fi rezolvată favorabil pentru următoarele motive: Codul civil al României prevede următoarele la art. 277 alin. (2): Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini, nu sunt recunoscute în România". Prin Adresa nr. G5-1/P1791, Ministerul Afacerilor Externe - Direcţia Relaţii Consulare, invocând şi prevederile art. 277 din Codul civil, a stabilit că "decizia luată de diplomatul cu atribuţii consulare din cadrul Ambasadei României la Bruxelles este întemeiată legal".

17. În continuare, Relu Adrian Coman s-a adresat Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru ca acesta să comunice care este procedura şi condiţiile în care soţul său poate obţine reşedinţa în România, pe baza Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE. Cu Adresa nr. 2447180 din 11 ianuarie 2013, Inspectoratul General pentru Imigrări a comunicat că "prelungirea dreptului de şedere temporară pentru cetăţeanul american în condiţiile prevăzute de normele naţionale privind imigraţia coroborate cu celelalte acte normative relevante în materie nu poate fi efectuată în scopul reîntregirii familiei". Totodată, a arătat că "cetăţeanul american poate solicita prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul naţional în orice alt scop, cu îndeplinirea condiţiilor generale şi speciale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare". În răspunsul formulat au fost invocate prevederile Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, prevederile art. 62 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, dispoziţii referitoare la prelungirea dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei, prevederile art. 41 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, referitoare la înscrierea/transcrierea actelor de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, respectiv interzicerea transcrierii/înscrierii certificatelor sau extraselor de stare civilă emise de autorităţile străine privind căsătoria dintre persoane de acelaşi sex ori a parteneriatelor civile încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini, precum şi prevederile art. 277 alin. (2) din Codul civil.

18. Faţă de acest refuz, la 28 octombrie 2013, Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton au introdus, împreună cu Asociaţia Accept, acţiune în instanţă, la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări şi Ministerului Afacerilor Interne, invocând discriminarea pe criterii sexuale şi solicitând aplicarea în mod egal, nediscriminatoriu, a condiţiilor pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie în Uniunea Europeană pentru cuplurile de acelaşi sex căsătorite, precum şi reparaţii materiale şi morale. În acţiunea astfel formulată au invocat excepţia de neconstituţionalitate a textului din Codul civil pe care s-a întemeiat refuzul autorităţilor menţionate, respectiv art. 277 alin. (2) din Codul civil, precum şi a alin. (4) al aceluiaşi articol, care statuează că dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile.

19. Prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată reţine, la fila 4, susţinerea Inspectoratului General pentru Imigrări în sensul că "interpretarea noţiunii de soţ/soţie prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 3 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr. 102/2005, (...) nu se poate realiza decât prin raportare la dreptul intern, respectiv art. 277 alin. (1) şi (2) din Codul civil, prin care se statuează că statul român nu recunoaşte o căsătorie cum este cea în cauză. Prevederile art. 277 alin. (4) din Codul civil invocate de către reclamanţi nu vin să rezolve situaţia acestora în modalitatea în care aceştia înţeleg să o solicite." Tot astfel, apare în mod clar, la fila 7 din încheierea de sesizare, susţinerea Ministerului Afacerilor Interne, exprimată în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, potrivit căreia "conform răspunsurilor autorităţilor anterior menţionate, căsătoria lor [a reclamanţilor] nu este recunoscută, iar prelungirea şederii în România a reclamantului R.A. Hamilton nu poate fi făcută în scopul reîntregirii familiei." De asemenea, la fila 9 se reţine că "prezenta cauză este în legătură cu modul în care înţeleg autorităţile române să încalce obligaţiile asumate la nivelul Uniunii Europene privind libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană, prin discriminarea cetăţenilor UE pe criteriul orientării sexuale", discriminare motivată prin invocarea art. 277 din Codul civil, astfel cum rezultă, de asemenea, din considerentele expuse în continuare de instanţă la fila 10 şi următoarele, cu trimitere la documentele depuse şi la susţinerile părţilor.

20. Câtă vreme actele de discriminare ale autorităţilor chemate în judecată, în calitate de pârâţi, sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 277 din Codul civil, este evident că dispoziţiile acestui articol au legătură cu cauza dedusă judecăţii. În opinia autorilor excepţiei, eliminarea pretinsei interpretări neconstituţionale a art. 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil, în sensul înlăturării temeiului de drept care a motivat refuzul considerat discriminator, ar avea ca efect corectarea practicii greşite a autorităţilor cu competenţe în materie.

21. Curtea Constituţională constată, aşadar, că nerecunoaşterea în România a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, încheiate în străinătate, este criticată din perspectiva refuzului autorităţilor române de a acorda partenerului de acelaşi sex, dintr-o căsătorie încheiată într-un stat membru al Uniunii Europene, acelaşi regim juridic în privinţa dreptului de şedere pe teritoriul României, acordat partenerilor dintr-o căsătorie încheiată între un bărbat şi o femeie, refuz întemeiat pe textele de lege menţionate. Această circumstanţiere a criticilor este susţinută de faptul că autorii excepţiei înţeleg să critice, pe lângă alin. (2) al art. 277 din Codul civil, care consacră expres interdicţia recunoaşterii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, şi alin. (4) al aceluiaşi articol, care raportează normele art. 277 alin. (1), (2) şi (3) din Codul civil la materia liberei circulaţii pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.

22. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil au legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii instanţei judecătoreşti, astfel încât urmează a analiza pe fond excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect.

..............................

În numele legii

DECIDE:

    Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil sunt constituţionale în măsura în care permit acordarea dreptului de şedere pe teritoriul statului român, în condiţiile stipulate de dreptul european, soţilor - cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi/sau cetăţeni ai statelor terţe - din căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.

    Definitivă şi general obligatorie.

    Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Pronunţată în şedinţa din data de 18 iulie 2018.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Descarcă gratuit această decizie apăsând butonul „ Descarcă”.