Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.
(2) Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.
ART. 2
(1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege.
(1^1) Dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei.
(1^2) Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 60^1 alin. (1) lit. a) - f).
(1^3) Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris.
(1^4) Serviciile prestate conform dispoziţiilor alin. (1) şi (1^1) sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.
(2) Dovada încercării procedurii de mediere se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea, în cazul în care părţile au parcurs doar şedinţa de informare, sau prin procesul-verbal de închidere a procedurii de mediere, conform art. 57. În cazul în care una dintre părţi refuză în scris participarea la mediere, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru mediere, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei şi nu constituie dovadă a încercării de mediere, conform art. 60^1.
(2^1) Prin excepţie de la alin. (2), dovada încercării procedurii de mediere de către reclamant va fi considerată ca fiind îndeplinită şi prin depunerea la dosarul cauzei a procesului-verbal de neprezentare a uneia dintre părţi, întocmit de mediator, numai în situaţia în care se probează primirea invitaţiei la mediere de către pârât.
(2^2) Şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii este etapa prealabilă încheierii contractului de mediere, cuprinsă în procedura medierii, prin care mediatorul folosind tehnici de comunicare specifice profesiei, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate, analizează conflictul şi prezintă părţilor avantajele apelării la procedura medierii pentru conflictul lor concret, le dă toate informaţiile necesare în scopul de a ajuta şi determina părţile, ca în deplin acord şi cunoştinţă de cauză, să accepte rezolvarea neînţelegerilor dintre ele prin mediere.
(2^3) Certificatul de informare este documentul eliberat de către mediator în urma efectuării şedinţei de informare cu privire la avantajele medierii pentru toate părţile implicate în conflict, dacă acestea decid că nu doresc semnarea contractului de mediere. Certificatul de informare se eliberează în mod gratuit tuturor părţilor implicate.
(2^4) Procesul-verbal încheiat conform alin. (2) este documentul care se eliberează de mediator în cazul în care una dintre părţile implicate refuză în scris participarea la mediere, nu răspunde invitaţiei la mediere ori nu se prezintă la data fixată pentru mediere şi va cuprinde în conţinutul său demersurile efectuate. Procesul-verbal se va elibera părţii care se prezintă la data fixată pentru mediere, în condiţiile probării primirii invitaţiei.
(3) Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin mediere atât în afara, cât şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.
(4) Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege.
(5) În orice convenţie ce priveşte drepturi asupra cărora părţile pot dispune, acestea pot introduce o clauză de mediere, a cărei validitate este independentă de validitatea contractului din care face parte.
(6) Judecătorul, procurorul, notarul public, avocatul, executorul judecătoresc şi consilierul juridic recomandă părţilor, respectiv părţii pe care o reprezintă soluţionarea amiabilă a litigiului, respectiv a conflictului, prin procedura medierii, potrivit legii speciale.
(7) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi conflictelor din domeniul protecţiei consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor.
(8) În litigiile dintre consumatori şi comercianţi în materie de consum, procedura medierii se aplică în mod corespunzător.
(9) Persoanele fizice sau juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin mediere atât în afara, cât şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.
(10) Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege.
(11) În orice convenţie ce priveşte drepturi asupra cărora părţile pot dispune, acestea pot introduce o clauză de mediere, a cărei validitate este independentă de validitatea contractului din care face parte.
ART. 3
Activitatea de mediere se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială.
ART. 4
(1) Medierea reprezintă o activitate de interes public.
(2) În exercitarea atribuţiilor sale, mediatorul nu are putere de decizie în privinţa conţinutului înţelegerii la care vor ajunge părţile, dar le poate îndruma să verifice legalitatea acesteia, potrivit art. 59.
ART. 5
(1) Medierea poate avea loc între două sau mai multe părţi.
(2) Părţile au dreptul să îşi aleagă în mod liber mediatorul.
(3) Medierea se poate realiza de către unul sau mai mulţi mediatori.
ART. 6
Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.
CAPITOLUL II
Profesia de mediator
SECŢIUNEA 1
Dobândirea, suspendarea şi încetarea calităţii de mediator
ART. 7
Poate deveni mediator persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are capacitate deplină de exerciţiu;
b) are studii superioare;
c) are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani;
d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi;
e) se bucură de o bună reputaţie şi nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, sau un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul de mediere;
g) a fost autorizată ca mediator, în condiţiile prezentei legi.
ART. 8
(1) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7 vor fi autorizate ca mediatori de către Consiliul de mediere, după achitarea taxei de autorizare, al cărei cuantum va fi stabilit prin regulamentul prevăzut la art. 17 alin. (2).
(2) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, posesori ai unui document de calificare în profesia de mediator, obţinut în unul dintre aceste state, dobândesc, în contextul dreptului de stabilire, accesul la profesie în România, după recunoaşterea acestor documente de către Consiliul de mediere, conform Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Documentele de calificare obţinute în profesia de mediator în alt stat decât România ori într-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană de către persoanele prevăzute la alin. (2) se recunosc în condiţiile prevăzute la alin. (5), care se aplică în mod corespunzător. Dacă abilităţile şi cunoştinţele nu corespund cerinţelor de calificare prevăzute de legea română, Consiliul de mediere ia în considerare şi experienţa profesională dobândită de solicitant şi îi poate cere să dovedească faptul că îndeplineşte toate aceste cerinţe.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică şi cetăţenilor români, posesori ai documentelor de calificare în profesia de mediator, obţinute într-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, după caz, într-un stat terţ.
(5) Cetăţeanul unui stat terţ, care a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor în străinătate sau care a dobândit calitatea de mediator în străinătate şi doreşte să desfăşoare activitate de mediere cu caracter permanent în România, dobândeşte acces la profesie în următoarele condiţii:
a) prezintă titlul de studii, însoţit de atestatul de echivalare eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
b) prezintă conţinutul programei de formare parcurse, inclusiv durata pregătirii şi, după caz, documentele care atestă dobândirea calităţii de mediator. Consiliul de mediere evaluează conţinutul programei de formare prezentate, inclusiv durata pregătirii, comparând cunoştinţele şi abilităţile atestate de aceste documente cu cerinţele stabilite conform legii române, şi hotărăşte, dacă este cazul, accesul în profesie. Condiţiile de echivalare ori compensare a calificării, în situaţia în care cunoştinţele şi abilităţile atestate nu corespund cerinţelor de calificare prevăzute de legea română, vor fi stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 17 alin. (2).
(6) Mediatorul străin poate desfăşura în România activitatea de mediere cu caracter ocazional, sub forma prestării de servicii, în baza documentului care atestă că exercită legal această profesie în statul de origine sau de provenienţă, fiind exceptat de la cerinţele de autorizare şi de înscriere prevăzute în lege, având însă obligaţia înştiinţării, în scris, a Consiliului de mediere cu privire la desfăşurarea acestei activităţi.
(7) Cetăţenii altor state ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, posesori ai unui document de calificare ca mediator, obţinut în unul dintre aceste state sau în România, dobândesc calitatea de mediator în România, în condiţiile prevăzute la alin. (2) - (6).
(8) Cetăţenii prevăzuţi la alin. (7), care au dobândit calitatea de mediator în România, pot desfăşura activitatea de mediere cu caracter permanent în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, dacă în aceste state dobândirea acestei calităţi nu este reglementată, în baza documentului care atestă că exercită legal această profesie în România.
(9) Pentru mediatorii autorizaţi în condiţiile art. 7 şi 72 alin. (2), documentul de calificare prin care se atestă dobândirea competenţelor profesionale ca mediator este eliberat de către Consiliul de mediere în condiţiile stabilite de standardele de formare în domeniul medierii.
(10) În cazul în care este necesară verificarea documentelor depuse în vederea autorizării, aceasta se poate realiza şi prin Sistemul de informare în cadrul pieţei interne, în condiţiile legii.
ART. 8^1
(1) Autorizaţia se eliberează solicitantului în cel mult 30 de zile calendaristice de la data constatării îndeplinirii de către acesta a tuturor condiţiilor stabilite de lege şi de regulamentul prevăzut la art. 17 alin. (2).
(2) Termenul poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată de această prelungire. Prelungirea termenului de autorizare, precum şi durata acestei prelungiri se motivează în mod corespunzător şi se notifică solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial.
(3) În cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege sau cererea formulată de acesta nu este însoţită de actele doveditoare, Consiliul de mediere comunică persoanei interesate refuzul motivat de autorizare sau, după caz, necesitatea completării dovezilor impuse de lege.
(4) Hotărârea de refuz, respectiv de retragere a autorizaţiei de mediator poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă, în conformitate cu procedura prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 9
(1) Formarea profesională a mediatorilor se asigură prin cursuri de formare profesională organizate de către furnizorii de formare şi de către instituţiile de învăţământ superior acreditate.
(2) Cursurile şi programele de formare profesională a mediatorilor vor fi autorizate de către Consiliul de mediere cu respectarea standardelor de formare profesională în domeniu, elaborate de către acesta.
(3) Structura cursului de formare profesională va fi întocmită conform prevederilor privind formarea adulţilor.
(4) Consiliul de mediere va emite documentele care atestă competenţa profesională a mediatorilor.
ART. 10
Instituţiile şi celelalte persoane juridice care desfăşoară, conform art. 9, programe de formare profesională a mediatorilor se înscriu de către Consiliul de mediere pe o listă, care va fi pusă la dispoziţia celor interesaţi la sediul său, al instanţelor judecătoreşti şi al autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina de internet a acestuia.
ART. 11
(1) Consiliul de mediere are dreptul să verifice modul de organizare şi desfăşurare a cursurilor şi de aplicare a standardelor de formare iniţială şi continuă şi poate solicita, dacă este cazul, retragerea autorizaţiei, potrivit standardelor de formare în domeniul medierii şi procedurilor elaborate de către Consiliul de mediere.
(2) Retragerea autorizaţiei ori expirarea perioadei pentru care a fost acordată atrage radierea de pe lista prevăzută la art. 10.
ART. 12
(1) Mediatorii autorizaţi sunt înscrişi în Tabloul mediatorilor, întocmit de Consiliul de mediere şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În tabloul prevăzut la alin. (1) se menţionează următoarele date:
a) numele şi prenumele mediatorului;
b) sediul profesional;
c) pregătirea de bază a mediatorului, instituţiile la care s-a format şi titlurile cu care le-a absolvit;
d) domeniul medierii în care acesta este specializat;
e) durata experienţei practice în activitatea de mediere;
f) limba străină în care este capabil să desfăşoare medierea;
g) calitatea de membru al unei asociaţii profesionale în domeniul medierii, precum şi, după caz, al altor organizaţii;
h) existenţa unei cauze de suspendare;
i) corpul profesional al mediatorilor judeţean din care face parte;
j) formarea profesională continuă;
k) denumirea formei de exercitare a profesiei de mediator;
l) date de contact ale mediatorului sau formei de exercitare (nr. telefon, nr. fax, adresă de e-mail).
(3) Consiliul de mediere are obligaţia să actualizeze periodic şi cel puţin o dată pe an Tabloul mediatorilor şi să îl pună la dispoziţie celor interesaţi la sediul său, al instanţelor judecătoreşti, al autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei şi pe pagina de Internet a acestuia.
(4) Profesia de mediator se exercită numai de către persoana care a dobândit calitatea de mediator autorizat, în condiţiile prezentei legi.
(5) Exercitarea profesiei de mediator de către persoane care nu au dobândit calitatea de mediator autorizat, în condiţiile prezentei legi, constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale.
ART. 13
Exercitarea profesiei de mediator este compatibilă cu orice altă activitate sau profesie, cu excepţia incompatibilităţilor prevăzute prin legi speciale.
ART. 14
(1) Exercitarea calităţii de mediator se suspendă:
a) în cazul unei incompatibilităţi prevăzute de lege; în acest caz, mediatorul este obligat să încunoştinţeze, în termen de 3 zile, Consiliul de mediere, în legătură cu această incompatibilitate;
b) la cerere, făcută în scris de către mediator;
c) ca sancţiune disciplinară, în condiţiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit. c).
(2) Exercitarea calităţii de mediator se suspendă de drept, în cazul în care împotriva mediatorului s-a luat măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu, până la soluţionarea procesului penal, potrivit legii.
ART. 15
Calitatea de mediator încetează:
a) la cerere, prin renunţare făcută în scris de către mediator;
b) prin deces;
c) în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 7 lit. a) şi d);
d) ca sancţiune disciplinară, în condiţiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit. d);
e) în cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune care aduce atingere prestigiului profesiei sau s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Descarcă gratuit continuarea acestei legi apăsând butonul „ Descarcă”.