Legea nr. 200 / 25 mai 2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, Actualizată 2022

• în vigoare la data de 01.07.2022
• ultima modificare s-a făcut prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

ART. 1

(1) Prevederile prezentei legi se aplică oricărui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, denumită în continuare U.E., al Spaţiului Economic European, denumit în continuare S.E.E., sau al Confederaţiei Elveţiene care doreşte să exercite în România, în mod independent sau ca salariat, o profesie reglementată de legea română.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică, de asemenea, pentru atestarea de către autorităţile române competente a unui titlu oficial de calificare român, eventual completat cu o experienţă profesională sau cu o formare reglementată, în vederea accesului ori exercitării unei profesii reglementate într-un stat membru al U.E., al S.E.E. sau în Confederaţia Elveţiană.

(3) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul profesiilor de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (4) şi (5), precum şi a activităţilor prevăzute în anexa nr. 1.

(4) Regimul general de recunoaştere prevăzut de dispoziţiile prezentei legi se aplică profesiilor de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect, în situaţiile în care solicitantul nu întruneşte, dintr-un motiv specific şi excepţional, condiţiile pentru aplicarea procedurii de recunoaştere automată, după cum urmează:

a) pentru medicii care au o formare de bază, medicii specialişti, asistenţii medicali generalişti, medicii dentişti, medicii dentişti specialişti, medicii veterinari, moaşele, farmaciştii şi arhitecţii, în cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile de practică profesională efectivă şi legală prevăzute de lege, pentru a beneficia de drepturi câştigate;

b) pentru arhitecţi, în cazul în care solicitantul este titularul unei calificări care nu este prevăzută în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 932/2010, cu modificările ulterioare;

c) pentru medicii, asistenţii medicali generalişti, medicii dentişti, medicii veterinari, moaşele, farmaciştii şi arhitecţii titulari ai unui titlu de calificare specializată, dobândit ulterior formării profesionale care conduce la obţinerea unui titlu de calificare recunoscut automat; sistemul general de recunoaştere a calificărilor profesionale se aplică fără a se aduce atingere prevederilor privind drepturile câştigate şi exclusiv în scopul recunoaşterii specializării în cauză;

d) pentru asistenţii medicali generalişti şi asistenţii medicali specializaţi, titulari ai unui titlu de calificare specializată, dobândit ulterior formării profesionale ce conduce la obţinerea unui titlu de calificare recunoscut automat, atunci când solicitantul doreşte să fie recunoscut în România, unde activităţile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenţi medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist;

e) pentru asistenţii medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist, în cazul în care solicitantul doreşte să fie recunoscut în România, unde activităţile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenţi medicali generalişti, de asistenţi medicali specializaţi fără formare profesională de asistent medical generalist sau de asistenţi medicali specializaţi, titulari ai unui titlu de calificare specializată, dobândit ulterior unei formări profesionale ce conduce la obţinerea titlurilor de calificare de asistent medical generalist recunoscute automat.

(5) Prevederile prezentei legi se aplică cetăţenilor prevăzuţi la alin. (1) şi în situaţia în care sunt titulari ai unui titlu de calificare obţinut pe teritoriul unui stat terţ, dacă titularul său are o experienţă profesională în profesia în cauză de 3 ani pe teritoriul statului membru unde a obţinut recunoaşterea calificărilor profesionale şi doreşte să exercite în România o profesie reglementată.

(6) Regimul general de recunoaştere prevăzut de dispoziţiile prezentei legi se aplică în cazul în care nu sunt îndeplinite, dintr-un motiv specific şi excepţional, condiţiile prevăzute de cap. IV^3 pentru recunoaşterea automată a experienţei profesionale.

(7) Prezenta lege stabileşte norme referitoare la accesul parţial la o profesie reglementată şi recunoaşterea stagiilor profesionale desfăşurate într-un alt stat membru.

(8) Prezenta lege se aplică tuturor cetăţenilor prevăzuţi la alin. (1) care au urmat un stagiu profesional în afara statului membru de origine.

ART. 2

(1) Activitatea profesională reglementată reprezintă activitatea profesională pentru care accesul sau exercitarea în România este condiţionată, direct sau indirect, în conformitate cu legislaţia română în vigoare, de deţinerea unui document care să ateste nivelul de formare profesională.

(2) Sunt considerate activităţi profesionale reglementate activităţile exercitate cu titlu profesional, dacă utilizarea unui astfel de titlu este rezervată doar titularilor unor documente care atestă nivelul de formare profesională.

(3) Sunt considerate, de asemenea, activităţi profesionale reglementate activităţile desfăşurate de membrii unei organizaţii profesionale, dacă organizaţia respectivă:

a) are ca obiectiv fundamental promovarea şi menţinerea unui nivel ridicat într-un anumit domeniu profesional;

b) este recunoscută prin legea română în vederea realizării acestui obiectiv;

c) eliberează membrilor săi un document care atestă nivelul de formare profesională;

d) impune membrilor săi respectarea unor reguli de conduită profesională elaborate de aceasta;

e) conferă membrilor săi dreptul de a folosi un titlu profesional sau abrevierea acestuia şi de a beneficia de un statut corespunzător nivelului de formare profesională.

ART. 3

(1) Profesia reglementată reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi profesionale reglementate conform legii române, care compun respectiva profesie în România.

(2) Lista profesiilor reglementate în România este prevăzută în anexa nr. 2.

(3) Autoritatea competentă reprezintă orice autoritate sau instanţă autorizată în mod special de un stat membru să elibereze ori să primească titluri de calificare sau alte documente ori informaţii, precum şi să primească cereri şi să ia decizii în legătură cu profesiile reglementate din aria lor de competenţă.

(4) Coordonatorul naţional prevăzut la art. 37 comunică Comisiei Europene şi statelor membre lista profesiilor reglementate şi autorităţile competente corespunzătoare fiecăreia, prevăzute în anexele nr. 2 şi 3, activităţile specifice fiecărei profesii reglementate, lista formelor de educaţie şi formare reglementate, precum şi lista profesiilor prevăzute în anexa nr. 8 pentru care furnizează o justificare specială în baza punctelor de vedere transmise de autorităţile competente. Coordonatorul naţional notifică Comisiei Europene, fără întârziere nejustificată, orice modificare a acestor liste.

(4^1) Coordonatorul naţional prevăzut la art. 37 notifică, prin intermediul Sistemului de informare al Pieţei interne, denumit în continuare IMI, Comisiei Europene actele normative adoptate în materie de eliberare a titlurilor de calificare în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect; titlurile de calificare de arhitect se notifică şi statelor membre. Notificarea include informaţii privind durata şi conţinutul programelor de formare.

(4^2) Coordonatorul naţional prevăzut la art. 37 notifică Comisiei Europene, până la data de 18 ianuarie 2016, măsurile adoptate pentru a se asigura, prin încurajarea dezvoltării profesionale continue, că profesioniştii care exercită profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect au posibilitatea să îşi actualizeze cunoştinţele, abilităţile şi competenţele pentru a-şi exercita profesia în mod sigur şi eficient, în pas cu dezvoltările din domeniul lor profesional.

(4^3) Coordonatorul naţional precizat la art. 37 şi autorităţile competente prevăzute în anexa nr. 3 examinează dacă cerinţele legale care restricţionează accesul liber la o profesie sau exercitarea acesteia pentru titularii unei anumite calificări profesionale, inclusiv utilizarea titlurilor profesionale şi activităţile profesionale permise în temeiul acestor titluri, prevăzute ca "cerinţe", sunt compatibile cu următoarele principii:

a) cerinţele nu trebuie să fie direct sau indirect discriminatorii pe bază de cetăţenie ori reşedinţă;

b) cerinţele trebuie să fie justificate prin motive imperative de interes general, definite la art. 32 alin. (3);

c) cerinţele trebuie să fie adecvate pentru asigurarea îndeplinirii obiectivului urmărit şi nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(4^4) Până la data de 18 ianuarie 2016, coordonatorul naţional, prevăzut la art. 37, transmite Comisiei Europene informaţii privind cerinţele pe care intenţionează să le păstreze şi motivele pentru care autorităţile competente prevăzute în anexa nr. 3 consideră că cerinţele respective sunt conforme cu alin. (6). Coordonatorul naţional transmite Comisiei Europene, în termen de şase luni de la adoptarea măsurii, informaţii privind cerinţele pe care autorităţile competente le introduc ulterior şi motivele pentru care consideră că cerinţele respective sunt conforme cu alin. (3).

(4^5) Până la 18 ianuarie 2016 şi apoi din doi în doi ani, coordonatorul naţional, prevăzut la art. 37, prezintă, de asemenea, Comisiei un raport privind cerinţele pe care le-a înlăturat sau le-a făcut mai puţin stricte. Coordonatorul naţional formulează, în termen de şase luni de la data primirii rapoartelor de la Comisia Europeană, observaţii cu privire la rapoartele transmise de celelalte state membre, în baza punctelor de vedere primite de la autorităţile competente din România.

(5) De la data aderării, coordonatorul naţional comunică Comisiei Europene şi statelor membre lista profesiilor reglementate şi autorităţile competente corespunzătoare fiecăreia.

(6) Autorităţile competente române pot participa, cu informarea prealabilă a coordonatorului naţional, prevăzut la art. 37, la elaborarea unui cadru comun de formare, la nivelul statelor membre, care reprezintă un set comun de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe minimale necesare pentru exercitarea unei anumite profesii. Un cadru comun de formare realizat la nivelul statelor membre nu înlocuieşte programele de formare naţionale. În scopul accesului la această profesie autorităţile competente române conferă titlurilor de calificare profesională dobândite pe baza unui astfel de cadru acelaşi efect pe teritoriul României ca şi titlurile de calificare pe care le eliberează statul român.

Un cadru comun de formare îndeplineşte următoarele condiţii:

a) cadrul comun de formare permite mai multor profesionişti să circule dintr-un stat membru în altul;

b) profesia la care se aplică cadrul comun de formare sau educaţia şi formarea care conduc la aceasta sunt reglementate în cel puţin o treime din toate statele membre;

c) setul comun de cunoştinţe, abilităţi şi competenţe combină cunoştinţele, abilităţile şi competenţele cerute în sistemele de educaţie şi formare care se aplică în cel puţin o treime dintre statele membre; este irelevant dacă respectivele cunoştinţe, abilităţi şi competenţe au fost dobândite în cadrul unui curs de formare generală într-o universitate sau o instituţie de învăţământ superior ori în cadrul unui curs de formare profesională;

d) cadrul comun de formare se bazează pe nivelurile din Cadrul European al Calificărilor, astfel cum sunt definite în anexa II la Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învăţarea de-a lungul vieţii;

e) profesia în cauză nu este acoperită de un alt cadru comun de formare şi nici nu este vorba de profesiile reglementate sectorial de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect;

f) cadrul comun de formare a fost elaborat în urma unei proceduri corespunzătoare transparente, inclusiv cu implicarea părţilor interesate relevante din statele membre în care profesia nu este reglementată;

g) cadrul comun de formare permite resortisanţilor din orice stat membru să fie eligibili pentru obţinerea calificării profesionale în temeiul unui astfel de cadru fără a fi obligaţi ca mai întâi să fie membri ai unei organizaţii profesionale sau să fie înregistraţi la o astfel de organizaţie.

Organizaţiile profesionale reprezentative de la nivelul Uniunii, precum şi organizaţiile profesionale naţionale sau autorităţile competente din cel puţin o treime dintre statele membre pot prezenta Comisiei sugestii cu privire la cadrele comune de formare care satisfac condiţiile specificate mai sus.

(7) Autorităţile competente române sunt exceptate de la obligaţia de a introduce pe teritoriul României cadrul comun de formare prevăzut la alin. (6) şi de la obligaţia de a recunoaşte automat calificările profesionale dobândite în temeiul respectivului cadru comun de formare atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:

a) în sistemul naţional de educaţie nu funcţionează instituţii de învăţământ sau de formare care să ofere o astfel de formare pentru profesia în cauză;

b) introducerea cadrului comun de formare ar afecta în mod negativ organizarea sistemului naţional de educaţie şi de formare profesională;

c) între cadrul comun de formare şi formarea obligatorie pe teritoriul României există diferenţe substanţiale, care ar atrage după sine riscuri grave la adresa ordinii publice, siguranţei publice, sănătăţii publice sau a siguranţei beneficiarilor serviciului ori a protecţiei mediului.

(8) În termen de şase luni de la intrarea în vigoare a actului delegat adoptat de Comisia Europeană pentru a stabili un cadru comun de formare pentru o profesie dată, coordonatorul naţional, prevăzut la art. 37, notifică Comisiei şi celorlalte state membre:

a) calificările naţionale şi, dacă este cazul, titlurile profesionale naţionale care sunt conforme cu cadrul comun de formare; sau

b) orice recurgere la exceptarea prevăzută la alin. (7), împreună cu o justificare cu privire la care dintre condiţiile prevăzute la alin. (6) au fost îndeplinite. În termen de trei luni, Comisia poate solicita clarificări suplimentare, în cazul în care consideră că autorităţile competente române nu au justificat sau au furnizat justificări insuficiente privind îndeplinirea uneia dintre aceste condiţii. Autorităţile competente române răspund unei astfel de solicitări, prin coordonatorul naţional, în termen de trei luni.

(9) Cadrul comun de formare se aplică şi specializărilor unei profesii, cu condiţia ca aceste specializări să privească activităţile profesionale pentru care accesul şi exercitarea sunt reglementate în statele membre, atunci când este vorba de profesiile reglementate sectorial de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect, care fac obiectul recunoaşterii automate, însă nu şi specializarea în cauză.

(10) Autorităţile competente române pot participa, cu informarea prealabilă a coordonatorului naţional, prevăzut la art. 37, la elaborarea unui test comun de formare, la nivelul statelor membre, care reprezintă o probă de aptitudini standardizată, disponibilă în toate statele membre participante şi rezervată deţinătorilor unei anumite calificări profesionale. Reuşita la un astfel de test conferă deţinătorului unei calificări profesionale specifice dreptul să exercite profesia în orice stat membru interesat în aceleaşi condiţii ca şi titularii calificărilor profesionale dobândite în acel stat membru.

(11) Testul comun de formare îndeplineşte următoarele condiţii:

a) permite mai multor profesionişti să circule dintr-un stat membru în altul;

b) profesia la care se aplică testul comun de formare sau educaţia şi formarea care conduc la aceasta sunt reglementate în cel puţin o treime dintre statele membre;

c) a fost elaborat în urma unei proceduri corespunzătoare transparente, inclusiv cu implicarea părţilor interesate relevante din statele membre în care profesia nu este reglementată;

d) permite resortisanţilor din orice stat membru să participe la acest test şi la organizarea practică a acestor teste în statele membre fără a fi obligaţi ca mai întâi să fie membri ai unei organizaţii profesionale sau să fie înregistraţi la o astfel de organizaţie.

(12) Organizaţiile profesionale reprezentative de la nivelul Uniunii, precum şi organizaţiile profesionale naţionale sau autorităţile competente din cel puţin o treime dintre statele membre pot prezenta Comisiei sugestii cu privire la testele comune de formare care îndeplinesc condiţiile specificate la alin. (11).

(13) Autorităţile competente române sunt exceptate de la obligaţia de a organiza pe teritoriul României testul comun de formare prevăzut la alin. (11) şi de la obligaţia de a recunoaşte automat profesioniştii care au promovat testul comun de formare atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:

a) profesia în cauză nu este reglementată pe teritoriul său;

b) conţinutul testului comun de formare nu reduce suficient riscurile grave la adresa sănătăţii publice sau a siguranţei beneficiarilor serviciului, care sunt relevante pe teritoriul său;

c) conţinutul testului comun de formare ar reduce semnificativ atractivitatea accesului la profesie în raport cu cerinţele naţionale.

(14) În termen de şase luni de la intrarea în vigoare a actului delegat adoptat de Comisia Europeană pentru a stabili conţinutul unui test comun de formare, autorităţile competente române notifică Comisiei şi celorlalte state membre:

a) capacitatea disponibilă pentru organizarea unor astfel de teste; sau

b) orice recurgere la exceptarea prevăzută la alin. (13), împreună cu justificarea cu privire la care dintre condiţiile prevăzute la alineatul respectiv au fost îndeplinite. În cazul în care, într-o perioadă de 3 luni de la notificare, Comisia Europeană solicită clarificări suplimentare privind nejustificarea ori justificarea insuficientă a exceptării prevăzută la alin. (13), autorităţile române competente au obligaţia de a răspunde acestei solicitări, în termen de 3 luni.

ART. 4

(1) Experienţa profesională reprezintă exercitarea efectivă şi legală, cu normă întreagă sau echivalent parţială, a unei profesii într-un stat membru al U.E., al S.E.E. şi în Confederaţia Elveţiană.

(2) Prin director al unei întreprinderi se înţelege orice persoană care a exercitat, într-o întreprindere din domeniul profesional respectiv una din funcţiile de mai jos:

a) funcţia de director al unei întreprinderi sau al unei sucursale;

b) funcţia de administrator ori reprezentant al acţionarului şi/sau al proprietarului ori al directorului unei întreprinderi. În acest caz solicitantul trebuie să dovedească că această funcţie implică o responsabilitate corespunzătoare celei a proprietarului sau a directorului reprezentat;

c) funcţia de cadru superior cu sarcini de natură comercială şi/sau tehnică şi că a fost responsabil pentru unul ori mai multe servicii ale întreprinderii.

ART. 5

Formarea profesională reglementată reprezintă orice formare care, într-un stat membru al U.E., al S.E.E. sau în Confederaţia Elveţiană:

a) este direct orientată spre exercitarea unei anumite profesii şi constă într-un ciclu de studii de învăţământ superior cu o durată minimă de 3 ani sau cu o durată echivalentă în învăţământul fără frecvenţă, efectuat în cadrul unei universităţi sau în cadrul unei instituţii de învăţământ superior ori în cadrul unei alte instituţii de nivel echivalent de pregătire şi, eventual, completat cu o formare profesională, un stagiu profesional sau o practică profesională cerute pe lângă ciclul de studii superioare; structura şi nivelul formării profesionale, ale stagiului profesional sau ale practicii profesionale trebuie să fie determinate de dispoziţiile legale, de reglementare ori administrative ale statului membru în cauză sau să facă obiectul unui control ori al unui consimţământ din partea autorităţii desemnate în acest scop;

b) este orientată specific către exercitarea unei anumite profesii şi constă într-un ciclu de studii completat eventual cu o formare profesională, stagiu profesional sau practică profesională, ale căror structură şi nivel sunt determinate de dispoziţiile legislative din statul membru de origine ori de provenienţă sau care fac obiectul unui control ori al unei aprobări din partea unei autorităţi desemnate în conformitate cu legea statului membru de origine.

ART. 5^1

(1) Calificări profesionale reprezintă calificările atestate prin:

a) un titlu de calificare;

b) un atestat de competenţă care certifică o formare profesională care nu face obiectul unui certificat sau al unei diplome prevăzute la art. 8, 14 şi 15 ori al unui examen special fără formare prealabilă sau al exercitării cu normă întreagă a profesiei într-un stat membru pe o perioadă de 3 ani consecutivi sau pe o perioadă echivalentă cu normă redusă în decursul ultimilor 10 ani;

c) experienţă profesională.

(2) Prin titlu de calificare se înţelege orice diplomă, certificat şi alt titlu oficial de calificare eliberate de o autoritate a unui stat membru desemnată în temeiul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative ale respectivului stat membru şi care certifică formarea profesională obţinută cu preponderenţă în Uniunea Europeană.

(3) Este asimilat unui titlu de calificare orice titlu de formare eliberat de autorităţile unui alt stat decât statele membre, dacă titularul său posedă o experienţă de 3 ani în profesia respectivă, dobândită pe teritoriul unui stat membru, care i-a recunoscut titlul de calificare, şi certificată de acesta.

ART. 5^2

(1) Platformele comune reprezintă un ansamblu de criterii de calificări profesionale capabile să compenseze diferenţele semnificative constatate între cerinţele de formare ale diferitelor state membre pentru o anumită profesie. Aceste diferenţe semnificative se identifică prin compararea duratelor şi conţinutului formărilor în cel puţin două treimi dintre statele membre, incluzând toate statele membre care reglementează respectiva profesie. Diferenţele de conţinut al formării pot decurge din diferenţe semnificative în ceea ce priveşte exercitarea activităţilor profesionale.

(2) Platformele comune definite la alin. (1) pot fi prezentate Comisiei Europene de către statele membre sau de către asociaţii ori organizaţii profesionale reprezentative la nivel naţional şi european.

(3) Alin. (1) şi (2) nu aduc atingere competenţei autorităţilor române de a stabili calificările profesionale necesare pentru exercitarea profesiilor pe teritoriul lor, precum şi conţinutul şi organizarea sistemelor de educaţie şi formare profesională.

(4) În cazul în care criteriile stabilite într-o măsură adoptată în conformitate cu alin. (2) nu oferă garanţiile adecvate în ceea ce priveşte calificările profesionale, România informează în acest sens Comisia Europeană care, după caz, prezintă un proiect de măsuri conform procedurii stabilite la nivel comunitar.

ART. 6

În sensul prezentei legi, prin stat membru se înţelege orice stat membru al U.E., alte state membre ale S.E.E. şi Confederaţia Elveţiană.

CAPITOLUL II

Recunoaşterea diplomelor de învăţământ superior acordate pentru o perioadă de formare cu o durată de cel puţin 3 ani

ART. 7

Prevederile prezentului capitol se aplică oricărui cetăţean al unui stat membru al U.E., al S.E.E. sau al Confederaţiei Elveţiene care doreşte să exercite în România, în mod independent ori ca salariat, o profesie reglementată care necesită o diplomă de învăţământ superior cu o durată de cel puţin 3 ani.

ART. 8

(1) Diploma, în sensul prevederilor art. 7, reprezintă orice document sau ansamblu de documente atestând nivelul de pregătire, care:

a) a fost eliberat de o autoritate competentă dintr-un stat membru al U.E., al S.E.E. sau din Confederaţia Elveţiană;

b) certifică faptul că titularul a încheiat cu succes un ciclu de studii postliceale cu o durată de cel puţin trei ani şi cel mult patru ani sau cu o durată echivalentă cu frecvenţă parţială, care poate fi exprimată în plus printr-un număr echivalent de credite ECTS, în cadrul unei universităţi ori al unei instituţii de învăţământ superior sau în cadrul altei instituţii de nivel echivalent, precum şi, după caz, încheierea cu succes a formării profesionale necesare în plus faţă de respectivul ciclul de studii postliceale;

b^1) certifică faptul că titularul a încheiat cu succes un ciclu de studii post-secundare cu o durată de cel puţin patru ani sau cu o durată echivalentă cu frecvenţă parţială, care poate fi exprimată în plus printr-un număr echivalent de credite ECTS în cadrul unei universităţi ori al unei instituţii de învăţământ superior sau în cadrul altei instituţii de nivel echivalent şi, după caz, că a absolvit formarea profesională necesară în plus faţă de respectivul ciclu de studii post-secundare;

c) atestă faptul că titularul are calificarea profesională necesară pentru a accede la o profesie reglementată ori pentru a o exercita în statul membru de origine sau de provenienţă, dacă pregătirea atestată prin documentele prevăzute a fost obţinută cu preponderenţă în U.E., în S.E.E. sau în Confederaţia Elveţiană ori dacă titularul unor asemenea documente are o experienţă profesională de cel puţin 3 ani, atestată de un stat membru care i-a recunoscut titlul eliberat de un stat terţ.

(2) Sunt, de asemenea, considerate diplome orice documente acordate de o autoritate competentă dintr-un stat membru, dacă se referă la o pregătire dobândită în cadrul U.E., S.E.E. sau în Confederaţia Elveţiană şi sunt recunoscute de autoritatea competentă din respectivul stat membru ca având un nivel echivalent celui prevăzut la alin. (1) şi numai dacă conferă aceleaşi drepturi de acces la o profesie reglementată sau de exercitare a acesteia în statul membru de origine sau de provenienţă.

ART. 9

(1) În vederea accesului la o profesie reglementată sau a exercitării acesteia în România, sunt recunoscute, ca şi diplomele prevăzute la art. 8 eliberate în România, diplomele prevăzute la art. 8 obţinute într-un stat membru, care dau dreptul titularului să exercite aceeaşi profesie în statul membru de origine sau de provenienţă.

(2) În vederea accesului la o profesie reglementată sau a exercitării acesteia în România, sunt recunoscute, de asemenea, ca şi diplomele prevăzute la art. 8 eliberate în România, toate diplomele reglementate la art. 14 eliberate într-un stat membru, care dau titularului dreptul de a exercita această profesie în respectivul stat membru. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia este condiţionată, în România, de absolvirea unui ciclu de studii de învăţământ superior cu o durată mai mare de 4 ani.

(3) Dreptul de a accede la o profesie reglementată sau de a o exercita în România nu poate fi interzis dacă solicitantul face dovada că a exercitat cu normă întreagă această profesie timp de 2 ani în ultimii 10 ani într-un stat membru în care respectiva profesie nu este reglementată, dacă deţine unul sau mai multe titluri de calificare profesională, în sensul prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b), acordate de o autoritate competentă dintr-un stat membru, care atestă că s-a pregătit pentru exercitarea acestei profesii.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), autoritatea română competentă nu poate să ceară solicitantului să facă dovada celor 2 ani de experienţă profesională în cazul în care titlul deţinut de solicitant atestă o formare reglementată în sensul art. 5 lit. a).

Descarcă gratuit continuarea acestei legi apăsând butonul „ Descarcă”.