Decizia Curții Constituţionale nr. 265/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal

Publicată în: Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 5.714/118/2012 al aceleiaşi instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 264D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

4. În susţinerea punctului său de vedere, reprezentantul Ministerului Public relevă cele două opinii existente în doctrină cu privire la modul de interpretare şi de aplicare a legii penale mai favorabile (global sau pe instituţii autonome). De asemenea, face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi la jurisprudenţa Curţii de Casaţie din perioada interbelică din anii 1970 şi 1971. În ceea ce priveşte noţiunea de lex tertia, aceasta are în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiaşi fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite cu privire la instituţii juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condiţiile de existenţă ale unei instituţii şi efectele acelei instituţii. Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii, nu este creată o lex tertia. Lex tertia apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege, respectiv atunci când sunt combinate dispoziţii de favoare din legi diferite în cadrul aceleiaşi instituţii juridice.

5. În continuare, reprezentantul Ministerului Public arată că aplicarea legii penale mai favorabile raportată la instituţii autonome nu contravine conceptului de lege penală. Codul prevede în art. 173 că prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege. Noţiunea de dispoziţie cu caracter penal avută în vedere de legiuitor are sensul de prevedere penală, iar nu de element component în structura normei juridice penale. Prevederea penală poate fi o dispoziţie cu caracter penal de parte specială ce cuprinde actul de conduită interzis şi sancţiunea aplicabilă pentru săvârşirea acelui act. Prevederea penală poate fi orice dispoziţie cu caracter penal dintr-o normă penală generală ce reglementează o instituţie a dreptului penal, cum ar fi, de exemplu, concursul de infracţiuni, recidiva sau o cauză care înlătură răspunderea penală. Dispoziţiile cu caracter penal se pot regăsi fie în aceeaşi lege penală (de exemplu, Codul penal), fie pot fi cuprinse în diferite legi penale speciale. Noţiunea de lege penală nu priveşte în mod automat un întreg act normativ care aduce atât modificări ale limitelor de pedeapsă pentru o anumită infracţiune, cât şi modificări ale altor instituţii, cum ar fi concursul de infracţiuni, recidiva, măsuri de individualizare ale executării pedepsei etc. Aşadar, unitatea priveşte dispoziţia penală, iar nu întreaga lege în cuprinsul căreia se găseşte acea dispoziţie penală.

6. În sfârşit, se mai susţine că instituţiile autonome sunt instituţiile al căror mecanism de aplicare funcţionează separat de încadrarea juridică a faptei şi/sau pedeapsă şi ale căror condiţii de existenţă sunt diferite de faptul juridic faţă de care sunt apreciate ca fiind autonome. Efectele instituţiilor autonome nu sunt generate de acelaşi tip de fapt juridic. Operaţiunea de aplicare a acestor instituţii este autonomă în cadrul evaluării legii penale mai favorabile. Instituţiile autonome presupun o etapă distinctă de aplicare, ulterioară stabilirii încadrării şi/sau pedepsei, necondiţionată de încadrarea într-o anumită lege penală şi/sau de pedeapsa ori limitele de pedeapsă stabilite conform unei legi penale, în cazul succesiunii de legi penale în timp. Modul în care legiuitorul concepe anumite instituţii - separat şi necondiţionat de încadrare şi/sau pedeapsă - relevă caracterul autonom al acestora (de exemplu, art. 9, art. 10, art. 15, art. 17, art. 22 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal).

............

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 5.714/118/2012 şi constată că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 mai 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Descarcă gratuit continuarea acestei decizii apăsând butonul „ Descarcă”.