Decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 17 octombrie 2011

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Completul competent să judece recursul în interesul legii

Dosar nr. 18/2011

Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 824 din 22 noiembrie 2011

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 18/2011 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 3306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, şi ale art. 272 alin. 2 lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător dr. Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent şef al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974.

 2. Examenul jurisprudenţial

Prin recursul în interesul legii se arată că în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, cu privire la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, a fost relevată o practică neunitară.

3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

3.1. Într-o primă orientare a practicii, unele instanţe de judecată au considerat că la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat casele judeţene de pensii au obligaţia să valorifice şi veniturile suplimentare obţinute în acord global. În acest sens instanţele au reţinut că neluarea în considerare a sumelor respective, care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept consecinţă, pe de o parte, nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor atunci când a consacrat acest principiu, iar, pe de altă parte, crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au considerat că veniturile obţinute în acord global, prevăzute în legislaţia anterioară anului 2001, nu pot fi valorificate la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. În argumentarea acestei opinii au fost avute în vedere dispoziţiile menţionate la pct. IV din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, care stipulează că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie şi după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, această dispoziţie legală fiind în concordanţă cu prevederile Legii nr. 19/2000.

În consecinţă, faţă de prevederile legale evocate, determinant în valorificarea veniturilor suplimentare la calculul pensiilor, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, este ca acestea să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi să fi fost înregistrate în carnetul de muncă până la data de 1 aprilie 1992 (data intrării în vigoare a Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale), iar, ulterior acestei date, să fi avut caracter permanent, să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare, şi să fi fost înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.

Întrucât veniturile realizate în acord global nu reprezentau sporuri cu caracter permanent, s-a considerat, avându-se în vedere principiul neretroactivităţii legii civile, că nu poate fi recunoscută incidenţa, în aceste cauze, a principiului contributivităţii, pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001.

4. Opinia procurorului general

Procurorul general a opinat pentru a doua orientare jurisprudenţială.

Prin argumentele expuse de procurorul general s-a arătat că, în virtutea principiului neretroactivităţii legii, dispoziţiile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile persoanelor care au realizat stagii de cotizare şi se vor pensiona după intrarea în vigoare a legii, iar în privinţa perioadei anterioare intrării sale în vigoare, această lege cuprinde dispoziţii tranzitorii speciale în art. 164.

Formele de retribuire în acord global au fost exceptate de legiuitor, în mod expres, de la calculul pentru stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, iar drepturile băneşti obţinute în acord global erau venituri suplimentare, ca parte variabilă a retribuţiei, şi nu au fost înscrise în carnetele de muncă, astfel încât nu pot fi luate în calcul la determinarea punctajelor anuale potrivit dispoziţiilor art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000.

Susţinerea, conform căreia s-ar încălca prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu poate fi primită întrucât nu suntem în prezenţa unui "bun", noţiune cu semnificaţie autonomă, în sensul Convenţiei, care, fără a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonială, şi nici a unei "speranţe legitime", deoarece atât dispoziţiile art. 164 din Legea nr. 19/2000, cât şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 stabilesc în mod expres elementele care stau la baza determinării şi recalculării punctajului anual pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a noii reglementări-cadru în domeniul sistemului public de pensii.

În justificarea interesului actual în promovarea recursului în interesul legii, procurorul general a arătat că, deşi Legea nr. 19/2000 a fost abrogată în mod expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, problema de drept invocată subzistă şi se cuvine a fi dezlegată, având în vedere dispoziţiile tranzitorii conţinute de art. 174 şi 178 din Legea nr. 263/2010.

5. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit în cauză au fost propuse două soluţii:

5.1. O primă soluţie propusă prin raport a fost aceea de respingere a recursului în interesului legii, ca inadmisibil, pentru prezervarea autorităţii de lucru interpretat, având în vedere că, prin Decizia nr. 30 din 16 noiembrie 2009*), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizarea Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova cu privire la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, referitor la posibilitatea luării în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii, cu motivarea că "textele de lege enunţate, fiind clare şi lipsite de echivoc, nu suntem în prezenţa unei ambiguităţi de reglementare, astfel încât nu se poate considera că problema de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, iar dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile". În argumentarea acestei soluţii a fost avut în vedere faptul că dispoziţiile supuse interpretării pe calea recursului în interesul legii nu au suferit modificări sau completări.

5.2. A doua soluţie propusă prin raportul întocmit în cauză a fost de admitere a recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aplicarea dispoziţiilor privind stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 57/1974, în sensul că, în raport cu circumstanţele particulare ale cauzelor deduse judecăţii, în ipoteza în care se va dovedi că, pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii şi aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul brut, formele de retribuire obţinute în acord global vor fi luate în considerare pentru stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public.

6. Înalta Curte

Aşa cum rezultă din expunerea anterioară a circumstanţelor care au condus la promovarea recursului în interesul legii, obiectul practicii neunitare îl reprezintă soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti cu privire la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974.

Legea nr. 19/2000 a instituit, prin art. 2 lit. e), ca principiu fundamental al sistemului de asigurări sociale român, principiul contributivităţii, nominalizat expres şi în preambulul legii. Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu era menţionat în mod expres, şi în legea anterioară, respectiv Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, stipulându-se că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetăţenilor care au desfăşurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă pentru care angajatorii au plătit contribuţia de asigurări sociale prevăzută de lege.

Sub acest aspect nu poate fi primită teoria, îmbrăţişată în a doua orientare jurisprudenţială, în sensul că s-ar face o aplicare retroactivă a Legii nr. 19/2000, în ceea ce priveşte principiul contributivităţii, pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au născut anterior datei de 1 aprilie 2001.

Potrivit Legii nr. 3/1977, actul normativ în baza căruia au fost stabilite pensiile aflate în discuţie, nu există obligaţia salariatului de a vira contribuţia pentru pensia de asigurări sociale, această obligaţie revenind numai angajatorului. Ulterior, noua lege a pensiilor, Legea nr. 19/2000, a instituit obligaţia virării acestei contribuţii de asigurări sociale atât pentru angajator, cât şi pentru angajat, reglementând şi posibilitatea recalculării pensiei prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia (art. 169).

Conform art. 8, 9 şi 117 din Legea nr. 57/1974 şi art. 4 şi 5 din Legea nr. 2/1983 cu privire la principiile de bază ale perfecţionării sistemului de retribuire a muncii şi de repartiţie a veniturilor oamenilor muncii, care reglementa lucrul în acord global şi instituia forma de retribuire prin acord global, veniturile realizate prin munca în acord global nu aveau natura unor sporuri, ci, la acea vreme, ele reprezentau însăşi o formă de retribuire.

În acelaşi timp dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 3/1977 prevedeau că baza de calcul al pensiei o constituie retribuţia tarifară, text ce a fost modificat ulterior prin Legea nr. 49/1992, prin care baza de calcul al pensiei a fost extinsă, în sensul că la stabilirea drepturilor de pensionare erau avute în vedere salariul de bază şi o serie de sporuri sau indemnizaţii ce nu intraseră anterior în această bază.

Apariţia Legii nr. 19/2000 a dus la crearea unui sistem de asigurări sociale de tip nou, construit în jurul unui principiu fundamental, şi anume că orice element salarial, efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul şi/sau angajatorul (în funcţie de reglementarea în vigoare) au/a achitat statului contribuţii de asigurări sociale trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

În acest sens, pentru înlăturarea inechităţilor dintre Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 3/1977, în cursul anului 2005 a apărut Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, iar dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din acest act normativ stipulează că se recalculează toate pensiile din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, recalculare care se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.

La pct. I - V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 sunt enumerate sporurile, indemnizaţiile şi orice alte venituri suplimentare care trebuie avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, însă, prin dispoziţiile pct. VI se stipulează în mod expres că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Această dispoziţie normativă pe care procurorul general îşi întemeiază argumentaţia poate fi însă înlăturată întrucât intră în contradicţie atât cu prevederile anterioare din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, cât şi cu Legea nr. 19/2000, în condiţiile în care s-a încălcat principiul ierarhiei actelor normative, Legea nr. 19/2000 fiind legea-cadru, iar ordonanţa de urgenţă fiind dată în aplicarea acestei legi, astfel încât se încalcă principiul fundamental al contributivităţii, cu neluarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii, anterior datei de 1 aprilie 2001.

Normele speciale reprezentate de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 se completează cu cele generale cuprinse în Legea nr. 19/2000, ambele reglementând domeniul pensiilor din sistemul public. Or, constatând aplicarea principiului contributivităţii, instanţa de judecată nu creează norme juridice noi, după cum nu le ignoră pe cele existente, ci aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situaţii particulare, în care este lipsit de relevanţă juridică caracterul temporar şi variabil al unor venituri, câtă vreme, pentru acestea, au fost reţinute sume reprezentând contribuţii la fondul de pensii.

În acest sens trebuie subliniat că dispoziţiile menţiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 au fost atacate la Curtea Constituţională a României, respingându-se excepţia de neconstituţionalitate, conform Deciziei nr. 736 din 24 octombrie 2006, însă această decizie a Curţii Constituţionale nu exclude "de plano" posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv în acest act normativ, ci prevede că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabileşte de instanţă, în funcţie de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale. Astfel, în opinia Curţii Constituţionale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor şi dacă s-au încasat sau nu contribuţii de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la punctajul anual constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curţii Constituţionale, instanţelor judecătoreşti, în exercitarea deplinei jurisdicţii în fapt şi în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii.

Astfel, interpretarea general obligatorie, care ar contura sau determina înţelesul şi sensul legii, are ca obiect principal şi exclusiv interpretarea considerată ca necesară, faţă de sensul îndoielnic sau obscur al legii.

Interpretarea cazuistică, însă, are în vedere nu un impediment determinat de o lege neclară sau obscură, ci aplicarea legii, în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei, care incumbă exclusiv instanţelor judecătoreşti învestite cu o anumită cauză.

Această concluzie este întărită de considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului, enunţate în Cauza Moşteanu contra României, (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42), astfel: în ceea ce priveşte obligaţia judecătorilor de a se conforma jurisprudenţei stabilite de Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, Curtea reaminteşte că reunirea Secţiilor Unite ale unei jurisdicţii are drept scop să confere autoritate deosebită celor mai importante decizii de principiu pe care această jurisdicţie este chemată să le pronunţe; această autoritate particulară - fiind vorba de o curte supremă - se impune secţiilor acestei jurisdicţii, ca şi jurisdicţiilor inferioare, fără a se aduce atingere dreptului şi sarcinii lor de a examina, în totală independenţă, cazurile concrete care le sunt supuse judecăţii.

În concluzie, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităţilor dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce priveşte cuantumul acestor drepturi.

Astfel, în condiţiile în care se constată de către instanţele învestite cu cereri de recalculare a pensiilor că pentru sumele salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuţia de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obţinute de către salariaţi, este firesc ca o parte din această contribuţie să revină foştilor salariaţi, în prezent pensionaţi, şi să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 3307 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabileşte că:

Formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2011.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

RODICA AIDA POPA

Magistrat-asistent-şef,

Bogdan Georgescu