01.05.2024
Judecătoria ...ꜜ⁾ (numele instanței - vezi aici harta instanțelor)
Domnule Preşedinte,
Subsemnatulꜜ⁾ (nume ..., prenume ...), cu domiciliul în ..., având codul numeric personal ..., personal/reprezentat prin reprezentant legalꜜꜜ⁾ (nume ..., prenume ...)
ꜜ⁾ Conform art.373 lit. (d) din Codul civil, doar soțul bolnav poate cerere divorțul pe motiv de sănătate.
ꜜꜜ⁾ Conform art. 918 alin. 2 din Codul de procedură civilă „soţul pus sub interdicţie judecătorească poate cere divorţul prin reprezentant legal sau personal în cazul în care face dovada că are capacitatea de discernământ neafectată ”.
în contradictoriu cu pârâta/pârâtul (nume ..., prenume ...), cu domiciliul în ..., având codul numeric personal ..., formulez prezenta
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
prin care solicit instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:
1. desfacerea căsătoriei încheiate între mine și pârâtul/pârâta, conform certificatului de căsătorie nr... din data..., întrucât starea sănătăţii mele face imposibilă continuarea căsătoriei;
2. revenirea mea/ a pârâtului-pârâtei (după caz) la numele purtat anterior căsătoriei și anume ... / păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei...ꜜ⁾;
ꜜ⁾ Numele de familie după divort (art.383 din Codul civil) :
- la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ;
- pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei;
- dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.
3. (dacă soții au copii minori născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi ):ꜜ⁾
ꜜ⁾ Conform art.919 alin. (2) din Codul de procedură civilă „ Când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.” Recomandat este să precizați în cerere care sunt solicitările dumneavoastră în ceea ce privește aceste aspecte, urmând ca instanța să le analizeze și să hotărască.
a. încuviințarea exercitării în comun a autorităţii părinteşti cu privire la minorul/minorii ....., născut/născuți la data de ....., CNP ....., de către ambii părinţi/ încuviințarea în mod exclusiv a autorităţii părinteşti cu privire la minorul/minorii ....., născut/născuți la data de ....., CNP ....., numai de către tată/mamă;
b. stabilirea locuinţei minorul/minorilor la tată/mamă;
c. obligarea tatălui/mamei la o pensie de întreţinere în favoarea minorului/minorilor în cuantum de ..... ꜜ⁾ reprezentând contribuţia care îi revine tatălui/mamei, în temeiul obligaţiei legale de întreţinere, la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională
ꜜ⁾ Conform art.499 din Codul civil, tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.
Când unul dintre părinții nu poate presta în natură întreținerea, celălalt părinte ii poate solicita o pensie de întreținere ce se stabileşte până la:
Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al pârâtului.
Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Totodata, în conformitate cu prevederile art.533 din Codul Civil plata pensiei de întreţinere de către tată/mamă se va face astfelꜜ⁾ .....
ꜜ⁾ Pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, părţile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanţa poate hotărî ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea, în măsura în care pârâtul are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.
d. încuviințarea unui program de păstrare a legăturilor personale cu minorul, în favoarea tatălui/mamei, după cum urmează ...ꜜ⁾
ꜜ⁾ Conform art.401 din Codul civil părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept.
Precizați exact programul pe care îl doriți ( zilele din săptămână, perioadele din vacanţe, etc.), precum și locul unde se va desfăşura ( la domiciliul minorului sau al părintelui care nu locuiește cu minorul).
4. (dacă soții doresc partajul bunurilor o dată cu pronunțarea divorțului, aceștia pot solicita prin aceeași cerere și efectuarea împărțelii. Dacă însă doresc să se pronunțe cât mai repede divorțul, respectiv să evite/amâne plata taxelor judiciare de timbru pentru partaj, împărțeala se poate cere și ulterior pronuntării divorțului printr-o cerere în acest sens).
a. să se dispună partajul următoarelor bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei ... în valoare de ... deținute/administrate de către ...ꜜ⁾
ꜜ⁾ Conform art.980 din Codul de procedură civilă, trebuie să precizați toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se află, precum şi persoana care le deţine sau le administrează.
b. să se dispună atribuirea către numitul/numita..., în natură, a următoarelor bunuri ....., în valoare de ..... şi către numitul/numita ... a următoarelor bunuri ....., în valoare de ....., respectiv să se compenseze valoarea inegală a celor două loturi prin obligarea părţii al cărei lot are o valoare mai mare la plata unei sulte compensatorii către celălalt soţ;
c. (dacă este cazul) să se constate că în timpul căsătoriei au fost contractate următoarele datorii comune ...ꜜ⁾ și să se dispună împărţirea datoriilor comune, prin obligarea numitului/numitei..... la suportarea următoarelor datorii/rate lunare ... şi a numitului/numitei ... la suportarea următoarelor datorii/rate lunare ...
ꜜ⁾ De exemplu, precizați creditele bancare contractate, valoarea lor, sumele rămase neachitate.
În fapt, arăt că ...ꜜ⁾
ꜜ⁾ Precizați aspectele ce justifică cererea dumneavoastră, precum:
1. faptul că suferiți de afecţiunii medicale, precum și motivele pentru care aceaste afecţiuni fac imposibilă continuarea căsătoriei;
2. faptul că unul/ambii soţi şi-au schimbat numele de familie prin căsătorie. Dacă se solicită păstrarea numelui dobândit prin căsătorie se va menţiona dacă există sau nu acordul celuilalt soţ, iar, dacă acesta nu există, se vor descrie motivele de fapt pentru care ar trebui totuşi încuviinţată păstrarea numelui, ţinând fie de interesul respectivului soţ (de exemplu, acesta a desfăşurat activitate ştiinţifică/publicistică şi este cunoscut profesional sub numele respectiv sau alte asemenea motive a căror justificare va fi apreciată de instanţă), fie de interesul copilului minor (de exemplu, copilul în cauză ar urma să locuiască cu soţul în cauză și din punct de vedere social se justifică să aibă acelaşi nume de familie cu părintele la care locuieşte);
3. a.
- în cazul exercitării în comun a autorităţii părinteşti, faptul că sunteți de acord cu acest aspect, faptul că părinţii au exercitat până la acest moment autoritatea părintească, subliniind disponibilitatea fiecăruia dintre aceștia de a se preocupa de creşterea şi dezvoltarea minorului, de a participa la luarea deciziilor esenţiale pentru viitorul acestuia, de a asigura îngrijirea curentă a minorului, respectiv condiţiile materiale şi morale pe care fiecare dintre părinţi le poate asigura copilului;
3.b. faptul că stabilirea locuinţei minorul/minorilor la tată/mamă este în interesul superior al copilului.
3.c.
- faptul că în timpul căsătoriei au fost dobândite bunuri comune ( precizați exact ce bunuri, data și modul lor de dobândire, locul unde se află la data cererii de divorț, cine este persoana care le deține/le administrează)
4b.
- faptul că sunteți de acord, respectiv motivul pentru care doriți atribuirea către numitul/numita..., în natură, a bunurilor ( precizați exact ce bunuri) ....., în valoare de ..... şi către numitul/numita ... a următoarelor bunuri ....., în valoare de ....., respectiv sunteți de acord să se compenseze valoarea inegală a celor două loturi prin obligarea părţii al cărei lot are o valoare mai mare la plata unei sulte compensatorii către celălalt soţ;
- după caz, faptul că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare la veniturile familiei, precum împrejurările din care rezultă această contribuție.
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 373 lit. d) din Codul civil, art. 381 din Codul civil, art. 383, art. 396-398 din Codul civilꜜ⁾, art. 400ꜜ⁾, art. 402 din Codul civilꜜ⁾, art.357 din Codul civilꜜꜜ⁾ art. 915, 916 din Codul de procedură civilă şi art. 933 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, solicit încuviinţarea probei cu înscrisuri/ probei testimoniale/ probei cu interogatoriul pârâtului/ probei cu expertiză tehnică judiciară ꜜ⁾....
ꜜ⁾ Puteți solicita încuviințarea oricăreia dintre aceste probe sau chiar încuviințarea tuturor celor patru variante.
Proba cu expertiza tehnică judiciară se solicită în cazul în care doriți să efectuați și partajul bunurilor în același timp cu divorțul. De exemplu solicitați efectuarea unei expertize pentru identificare bunurilor imobile supuse împărţelii şi pentru evaluarea acestora. De asemenea, prin expertiză se mai poate determina dacă un anumit imobil este comod partajabil în natură sau se impune atribuirea în întregime a acestuia, în natură, uneia dintre părţi.
În cadrul probei cu înscrisuri, depun următoarele înscrisuri ....., în copii certificate pentru conformitate cu originalul.ꜜ⁾
ꜜ⁾Enumerați înscrisurile depuse. ( de exemplu: Certificatul de căsătorie nr..., documente medicale ce atestă starea dumneavoastră de sănătate, Certificatul de naștere al copilului nr..., contracte de vânzare cumpare/ donație/ credit , chitanțe etc.)
Pe fiecare înscris pe care îl anexați prezentei cereri scrieți, în josul paginii sau unde se poate și este vizibil, pe fiecare pagină, mențiunea „Conform cu originalul” și semnați lângă această mențiune. Acesta este modul în care certificați pentru conformitate cu originalul înscrisurile pe care doriți să le depuneți o dată cu cererea.
De asemenea, conform art.916 alin.(4) din Codul de procedură civilă „ La cerere se poate alătura, după caz, înţelegerea soţilor rezultată din mediere cu privire la desfacerea căsătoriei şi, după caz, la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.”. Asfel, dacă doriți să vă înțelegeți cu soțul/soția asupra desfacerii căsătoriei / aspectelor accesorii ( numele soţilor după divorţ, partajul, exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta, despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei, obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi) aveți posibilitatea să mergeți la un mediator înainte de a vă adresa instanței și să depuneți înscrisurile rezultate în urma medierii ca probă în proces, astfel încât instanța să ia act de ceea ce ați stabilit în cadrul medierii.
Atenție, conform art.11 lit.a din O.U.G nr. 80/ 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă mergeți la mediator cu soțul/soția și încheiați un acord în ceea ce privește partajul bunurilor, iar apoi acest acord îl depuneți o dată cu cererea de divorț, veți achita doar jumătate ( plus încă 20 de lei) din taxa de timbru pe care trebuie să o plătiți dacă solicitați instanței să vă împartă bunurile. Explicația acestei reduceri este faptul că instanța doar ia act de înțelegerea dumneavoastră, fără a mai fi nevoie să se administreze probe pentru a stabili valoarea bunurilor, respectiv modul de împărțire al lor, aportul fiecărui soț etc.
În cadrul probei cu testimoniale, solicit citarea în calitate de martori a numiţilor (nume ..., prenume ...) ....., cu domiciliul în ... (adresa completă a martorilor : localitate, str., nr., bloc, scară, etaj, nr. ap.), pentru dovedirea celor expuse mai sus.
În cadrul probei cu interogatoriu, solicit citarea pârâtului, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 Codul de procedură civilă (în cazul în care pârâtul refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul), pentru dovedirea următoarelor aspecte ...ꜜ⁾
ꜜ⁾ Menţionați faptele pe care doriți să le probați cu interogatoriul. De exemplu: faptul că pârâtul se află în imposibilitate de a execita autoritatea părintească, faptul că pârâtul nu poate presta în natură întreținerea în poate plăti o pensie alimentară întrucât are un loc de muncă,/dispune de venituri suplimentare, faptul că ați plătit o anumită sumă de bani din propriile economii pentru a achita un bun astfel că vi se cuvine o cotă de contribuție mai mare de 50% din valoarea acelui bun etc.
Mai întâi solicitați prin cererea de chemare în judecată să vi se admită acest tip de probă și apoi, dacă completul de judecată (judecătorul) vă încuviinţează o asemenea probă, depuneți la termenul de judecată următor interogatoriul scris. Mai exact, la data stabilită pentru termenul de judecată, grefierul va striga dosarul în care dumneavoastră sunteți parte și vă veți ridicați în picioare pentru a vă confirma prezența în sală, iar completul de judecată (judecătorul) vă va cere să depuneți pe loc interogatoriul. Este recomandat să nu depuneți interogatoriul la dosar înainte de termenul de jucată pentru ca partea adversă să nu vadă întrebările și să aibă răspunsurile deja pregătite.
Astfel, dacă completul de judecată vă încuviinţează o asemenea probă trebuie să formulaţi în scris toate întrebările pe care doriţi să le puneţi, lăsând spaţiu pentru consemnarea răspunsurilor (de obicei se împarte coala A4 în două coloane, pe prima coloană fiind enumerate întrebările, iar pe cea de a doua se lasă spațiu pentru a se completa răspusurile de către judecător în funcție de spusele părții adverse). De exemplu: 1. Recunoașteți că ...? 2. Este adevărat că în data de...? etc.
În cadrul probei cu expertiză în specialitatea ....., solicit încuviinţarea următoarelor obiective .....ꜜ⁾
ꜜ⁾ Alegeți specialitatea în conformitate cu clasificarea prevăzută în Ordinul Ministerului justiției nr.199/C/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare. (de exemplu: evaluări proprietății imobiliare, evaluări bunuri mobile, contabilitate etc.)
Precizați obiectivele evaluării. (de exemplu: stabilirea valorii reale și actuale a casei/apartamentului, terenului, mașinii etc., precum și stablirea loturilor ce i-ar reveni fiecăruia dintre soți, stabilirea faptului că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare la veniturile familiei).
Anexez prezentei cereri de chemare dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum deꜜ⁾ ....
Astfel, conform art. 5 din O.U.G. nr. 80/ 26 iunie 2013, cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia se taxează cu 3% din valoarea masei partajabile, însă dacă doriți să se stabilească bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar/cota-părte ce se cuvine fiecărui coproprietar, respectiv creanţele pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, născute din starea de proprietate comună trebuie să achitați o singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile.
Dacă nu dispuneți de suficiente resurse financiare pentru a achita aceste sume, puteți face o cerere de ajutor public judiciar (vezi aici), iar dacă nu vă încadrați în condițiile pentru care se obține acest ajutor, recomandabil este să solicitați doar divorțul, iar introducerea cererii de partaj să se facă ulterior pronunțării acestuia întrucât legea nu prevede un termen în care sunteți obligați să introduceți o acțiune pentru împărțeala bunurilor.
Mai mult, conform art.11 alin.1 lit. a din O.U.G. nr. 80/ 26 iunie 2013, taxele judiciare de timbru se pot înjumătății dacă vă întelegeți asupra împărțelii bunurilor și solicitați instanței să ia act de întelegerea dumneavoastră. Întelegerea soților trebuie consemnată în scris, fie printr-un acord de mediere ( presupune deplasarea la un mediator pentru a stabili modul în care veți împărții bunurile) ce va fi depus o dată cu cererea de divorț, fie prin redactarea unei tranzacții (ulterior pronunțării divorțului) ce va fi depusă în cadrul unui proces nou prin care solicitați instanței să ia act de înțelegerea dumneavoastră. În aceste două cazuri, cererea adresată instanței se va timbra cu 1,5% din valoarea masei partajabile la care se adaugă încă 20 de lei.
De asemenea, aveți posibilitatea să vă adresați unui notar pentru efectuarea partajului. Recomandat este să întrebați înainte notarul pe care îl alegeți ce costuri implică acest demers.
Solicit judecarea cauzei în lipsă pentru numitul/numitei ........., în conformitate cu art. 921 alin.1 Codul de procedură civilă întrucât ....ꜜ⁾.
ꜜ⁾ Conform art.921 alin.1 din Codul de procedură civilă „ În faţa instanţelor de fond, părţile se vor înfăţişa în persoană, cu excepția cazului în care unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate (închisoare), este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie judecătorească, are reşedinţa în străinătate sau se află într-o altă asemenea situaţie, care îl împiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în cauză se va putea înfăţişa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator.
Astfel, dacă unul dintre soți nu se poate prezenta personal în fața instanței trebuie să faceți precizare despre acest aspect în cererea de divorț.
În conformitate cu art. 453 Codul de procedură civilă, solicit instanţei să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest procesꜜ⁾ .
ꜜ⁾ Mențiunea este opțională. De exemplu, pot exista cheltuieli reprezentând onorariile avocaţilor/ experților/ sumele cuvenite martorilor pentru cheltuielile de transport, cazare sau masă etc.
Depun prezenta cerere de chemare în judecată, în două exemplare.ꜜ⁾
ꜜ⁾ Conform art.149 alin. 1 din Codul de procedură civilă „Când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare, în afară de cazurile în care părţile au un reprezentant comun sau partea figurează în mai multe calităţi juridice, când se va face într-un singur exemplar. În toate cazurile este necesar şi un exemplar pentru instanţă.” ( în cazul de fată, existând un singur pârât, cererea va fi întocmită în 3 exemplare, unul pentru pârât, unul pentru instanță și unul îl păstrați dumneavoastră, pentru că pe acest din urmă exemplar vă va pune lucrătorul de la registratura instanței o ștampilă cu numărul de înregistrare al cererii).
Fiecare exemplar al cererii de chemare în judecată va fi însoțit de copiile certificate după înscrisurile la care ați făcut referire mai sus.
Dacă nu doriți să vă deplasați la sediul instanței pentru a depune cererea, aceasta din urmă poate fi transmisă:
Anexez prezentei cereri de chemare în judecată procura în original/ împuternicirea avocaţialăꜜ⁾.
ꜜ⁾Dacă cererea se face prin mandatar/ avocat se anexează în plus și procura în original/copie legalizată/împuternicirea avocaţială.
Data Semnăturaꜜ⁾
ꜜ⁾ Semnătura de pe cerere trebuie să fie olografă (scrisă de mână). Atenție: chiar dacă trimiteți cererea semnată prin email, instanța vă va pune în vedere prin citație să depuneți cererea în original semnată olograf (dacă nu doriți să vă prezentați la registratura instanței pentru a o depune, o puteți trimite prin poștă și se va atașa la dosar în momentul primirii), iar în cazul în care nu vă conformați acestei solicitări, se va anula cererea pentru lipsa semnăturii.
Domnului Preşedinte al Judecătoriei .....
Descarcă gratuit acest model apăsând butonul „ Descarcă”.
Pentru mai multe detalii privind procedura divorțului, vezi aici.