CAPITOLUL I
Modalităţi de facturare a energiei termice
ART. 1
Prezenta ordonanţă de urgenţă are ca scop reglementarea acordării unor măsuri de protecţie socială a populaţiei reprezentate de ajutoare lunare pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile aferente încălzirii locuinţei în perioada sezonului rece, precum şi a modului de facturare şi plată a energiei termice.
ART. 2
(1) Modul de facturare şi de plată a contravalorii energiei termice consumate pentru încălzire de către asociaţiile de proprietari/locatari sau persoanele fizice, care sunt titulari de contracte de furnizare a energiei termice/convenţii individuale, poate fi:
a) facturarea şi plata pe baza consumului lunar efectiv;
b) facturarea pe baza consumului lunar efectiv şi plata în tranşe procentuale pe o perioadă de referinţă cu durata de 12 luni.
(2) Modalitatea de plată conform alin. (1) lit. b), termenul scadent, precum şi stabilirea perioadei de referinţă se aprobă prin hotărâre a consiliului local, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Pentru familiile şi persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat şi care beneficiază de ajutoare, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, facturarea şi plata consumului de energie termică se fac doar pe baza consumului efectiv, conform alin. (1) lit. a).
ART. 3
(1) La solicitarea scrisă a titularilor de contract de furnizare a energiei termice/convenţie individuală, furnizorii de energie termică aplică modul de plată a contravalorii energiei termice în tranşe procentuale, valabil pe durata unei perioade de referinţă în baza unui act adiţional la contractul de furnizare/convenţiei individuale.
(2) Opţiunea titularilor de contract de furnizare a energiei termice/convenţie individuală asupra modului de plată a contravalorii energiei termice în tranşe procentuale se comunică furnizorilor cu cel mult 30 de zile înaintea începerii perioadei de referinţă.
ART. 4
Furnizorii de energie termică au obligaţia să accepte, la solicitarea titularilor de contract de furnizare a energiei termice/convenţie individuală, facturarea în condiţiile prevederilor art. 2.
ART. 5
Titularii de contract de furnizare a energiei termice/convenţie individuală sunt obligaţi să achite facturile în termenul de scadenţă de 15 zile de la data primirii facturilor în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a), respectiv în termen de 15 zile de la termenele înscrise pe factură în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. b). Data emiterii facturii şi termenele de scadenţă se înscriu pe factură. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage penalităţi de întârziere, conform prevederilor art. 42 alin. (10) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL II
Ajutoare pentru încălzirea locuinţei
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ART. 6
(1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi noţiunile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) consumator vulnerabil - clientul, persoană singură/familie, care nu îşi poate asigura din bugetul propriu acoperirea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea locuinţei şi ale cărui venituri sunt situate în limitele prevăzute la art. 8 alin. (2), (3) şi (6), art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (2);
b) consumul mediu lunar - cantitatea de energie termică, măsurată în gigacalorii, necesară încălzirii locuinţei în condiţiile prevăzute la lit. a), stabilită pentru familie şi persoana singură, pe tip de apartament/locuinţă, în funcţie de zona de temperatură, conform anexei nr. 1;
c) zona de temperatură - gruparea judeţelor în funcţie de temperaturile medii multianuale înregistrate, conform anexei nr. 2;
d) familie - soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu ori reşedinţă şi/sau care locuiesc şi gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;
e) persoană singură - persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuieşte singură şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor, precum şi persoana cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, care locuieşte şi se gospodăreşte singură şi are capacitate de exerciţiu anticipată, potrivit prevederilor art. 40 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
f) locuinţă de domiciliu sau de reşedinţă - construcţia cu destinaţia de locuinţă aflată în proprietatea titularului ajutorului ori închiriată sau asupra căreia exercită un drept de folosinţă în condiţiile legii, situată la adresa înscrisă în actele de identitate ale membrilor de familie sau, după caz, adresa la care persoanele sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei. Se asimilează locuinţei de domiciliu sau reşedinţei şi locuinţa de necesitate, precum şi locuinţa socială, astfel cum sunt acestea definite potrivit prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
g) sezon rece - se înţelege perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent şi data de 31 martie a anului următor. Perioada sezonului rece poate fi prelungită într-unul sau mai multe judeţe la solicitarea consiliilor judeţene, cu avizul Autorităţii Naţionale de Meteorologie. Condiţiile în care se prelungeşte perioada sezonului rece, perioada de prelungire, precum şi procedura de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în această perioadă se aprobă prin hotărâre a Guvernului la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;
h) ajutor pentru încălzirea locuinţei - măsură de sprijin, suportată din bugetul de stat şi/sau, după caz, din bugetele locale, destinată consumatorilor vulnerabili cu venituri situate până la un prag stabilit de lege şi care are drept scop acoperirea integrală sau, după caz, a unei părţi din cheltuielile cu încălzirea locuinţei. Ajutorul se acordă pentru consumatorii de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Acesta se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, acesta fiind cel principal utilizat;
i) titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei - reprezentantul familiei sau, după caz, persoana singură care îndeplineşte condiţiile legale de acordare a ajutorului, care solicită acordarea acestuia şi care poate fi, după caz: proprietarul locuinţei, succesorul de drept al acestuia, persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu drept de habitaţie, titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al acesteia ori alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani sau al persoanelor prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. b) şi art. 178 lit. a) şi b) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare;
j) beneficiarul ajutorului - familia sau persoana singură definite conform lit. d) şi e).
(2) Cuantumurile ajutoarelor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi nivelul veniturilor se raportează la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (1) - (4) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011.
(3) Ajutorul pentru încălzirea locuinţei prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă ca măsură de sprijin suportată din bugetul de stat se acordă numai familiilor şi persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice, precum şi în baza legii.
SECŢIUNEA a 2-a
Condiţiile de acordare şi cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinţei
ART. 7
(1) Consumatorii vulnerabili, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat, beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei acordat din bugetul de stat, denumit în continuare ajutor pentru energie termică, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 1,6 ISR în cazul familiilor şi 2,164 ISR în cazul persoanei singure.
(2) Pentru sprijinirea populaţiei în perioada sezonului rece, autorităţile administraţiei publice locale pot stabili, prin hotărâre a consiliului local, măsuri de protecţie socială din bugetele locale, după cum urmează:
a) subvenţii lunare pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei;
b) ajutoare lunare pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, în completarea celor acordate de la bugetul de stat;
c) atât subvenţii lunare prevăzute la lit. a), cât şi ajutoare lunare prevăzute la lit. b).
ART. 8
(1) Ajutoarele pentru energie termică prevăzute la art. 7 se acordă prin compensarea procentuală aplicată la contravaloarea energiei termice consumate lunar de consumatorul vulnerabil, denumită în continuare factură pentru energie termică, în limita consumului mediu lunar definit la art. 6 lit. b) şi prevăzut în anexa nr. 1.
(2) În funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie sau al persoanei singure, compensarea procentuală prevăzută la alin. (1) se acordă din bugetul de stat, după cum urmează:
a) în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 0,310 ISR;
b) în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,3102 ISR şi 0,420 ISR;
c) în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,4202 ISR şi 0,520 ISR;
d) în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,5202 ISR şi 0,620 ISR;
e) în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,6202 ISR şi 0,710 ISR;
f) în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,7102 ISR şi 0,850 ISR;
g) în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,8502 ISR şi 0,960 ISR;
h) în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,9602 ISR şi 1,080 ISR;
i) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1,0802 ISR şi 1,230 ISR;
j) în proporţie de 5%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1,2302 ISR şi 1,6 ISR.
(3) Pentru persoanele singure ale căror venituri se situează între 1,6 ISR şi 2,164 ISR, compensarea procentuală prevăzută la alin. (1) este de 10%.
(4) Pentru persoanele singure ale căror venituri se situează în limitele prevăzute la alin. (2) compensarea procentuală este mai mare cu 10% faţă de proporţiile stabilite pentru familie.
(5) Pentru familiile şi persoanele singure prevăzute la alin. (2) lit. a), beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, compensarea procentuală se acordă în proporţie de 100%.
(6) În funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie sau al persoanei singure, compensarea procentuală prevăzută la alin. (1) se acordă din bugetul local cu titlu de ajutor conform art. 7 alin. (2) lit. b) şi c), după cum urmează:
a) până la 7%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 0,310 ISR;
b) până la 14%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,3102 ISR şi 0,420 ISR;
c) până la 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,4202 ISR şi 0,520 ISR;
d) până la 27%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,5202 ISR şi 0,620 ISR;
e) până la 33%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,6202 ISR şi 0,710 ISR;
f) până la 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,7102 ISR şi 0,850 ISR;
g) până la 46%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,8502 ISR şi 0,960 ISR;
h) până la 53%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 0,9602 ISR şi 1,080 ISR;
i) până la 59%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1,0802 ISR şi 1,230 ISR;
j) până la 61%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1,2302 ISR şi 1,6 ISR;
k) până la 63%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1,6 ISR şi 2,164 ISR.
(7) În oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (2), autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să acorde un sprijin cumulat care să reprezinte cel puţin 10% din maximul compensării prevăzute la alin. (6).
(8) În funcţie de resursele proprii, autorităţile administraţiei publice locale pot aproba, prin hotărâre a consiliului local, ajutoare pentru energie termică peste tranşele şi procentele prevăzute la alin. (6).
(9) În situaţia în care consumul din factura pentru energie termică depăşeşte consumul mediu lunar calculat în condiţiile art. 6 lit. b), compensarea procentuală prevăzută la art. 8 alin. (2) - (8) se va aplica la contravaloarea energiei termice pentru un consum mediu lunar.
Descarcă gratuit continuarea acestei ordonanțe apăsând butonul „ Descarcă”.