01.08.2022

Conform art. 6 alin. 1 din Codul civil „ Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.”

O lege nouă nu poate atinge situaţiile juridice definitiv formate (constituite, modificate sau stinse) şi nici efectele pe care acestea le-au produs înainte de intrarea sa în vigoare. Dispoziţiile noii legi, se aplică tuturor actelor şi faptelor juridice încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori a producerii lor.

În ceea ce privește ultraactivitatea (supravieţuirea) legii vechi, Legea nr. 71/2011 asimilează, în numeroase cazuri, conceptul de ultraactivitate, aşa cum a fost conceput anterior, şi păstrează caracterul tranzitoriu (vremelnic) al rămânerii în vigoare a legii vechi.

În acest sens, de exemplu, pentru actul juridic legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încherii contractului. Astfel, conform art.102 alin.(1) din Legea nr. 71/2011, „ Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.” Însă, conform alin.(2) al aceluiaș articol „ Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării.”

Un alt exemplu privind ultractivitatea vechiului Cod civil este prevăzut la art.223 Legea nr. 71/2011 și anume: „ procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil (1 octombrie 2011) se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.”

De asemenea, conform art.6 alin.2 din Codul civil,  „ Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”, conform alin.3 al aceluiași articol „ Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi.”, iar conform alin.5 al aceluiași articol „ Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.”

Astfel, pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic, atât pentru condițiile de validitate, ineficacitate și nulitate, cât și pentru aspecte ce privesc încheierea, respectiv încetarea actului, precum și executarea obligațiilor asumate de părți. Referitor la aplicarea Codului civil din 2009 (intrat în vigoare la 1 octombrie 2011) există și cazuri în care legiuitorul a derogat de la aceasta regulă, însă doar pentru efectele viitoare, ca de exemplu  în ceea ce privește garanția contra viciilor (a se vedea art.121 din Legea nr. 71/2011), defecțiunea imputabilă cumparatorului (a se vedea art.122 din Legea nr. 71/2011), sublocațiunea (a se vedea art.125 din Legea nr. 71/2011) etc.

În ceea ce privește prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi, aceastea sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit (art.6 alin.4 din Codul civil). Prin urmare, legea aplicabilă în cazul prescripției extinctive (sub toate aspectele, respectiv început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen, efecte) este legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă, același lucru fiind valabil și în cazul decăderii, aceasta din urmă fiind supusă legii în vigoare la data la care a început să curgă termenul de decădere.

În cazul uzucapiunii (dobândirea proprietății/ de drepturi reale cu privire la un lucru prin posedare neîntreruptă), art.82 din Legea nr. 71/2011 precizează următoarele:

- dacă posesia a început sub imperiul reglementării anterioare Codului civil din 2009 (intrat în vigoare la 1 octombrie 2011), atunci reglementarea anterioară (Codul civil din 1864) este aplicabilă uzucapiunii;

- dacă posesia asupra unui imobil a început după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009, dar la data începerii posesiei nu era deschisă cartea funciară pentru imobilul respectiv, uzucapiunea este supusă dispozițiilor Codul civil din 1864;

- dacă posesia asupra unui imobil a început după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009 și la data începerii posesiei era deschisă cartea funciară pentru imobilul respectiv, uzucapiunea este supusă dispozițiilor Codul civil din 2009;

- în ceea ce privește uzucapiunea mobiliară, condițiile art.939 din Codul civil din 2009 (posedarea bunului altuia timp de 10 ani), poate fi invocată numai în cazul în care posesia a început după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009.

În ceea cce privește dezmembrămintele dreptului de proprietate privată (superficie, uzufruct, uz, abitație, servitute), Legea nr.71/2011 stabilește următoarele reguli:

- execitarea dreptului de uzufruct (precum și uz și abitație prin asimilare) după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009 este guvernată de reglementările Codului civil din 2009, însă există și derogări conform art.70-74 din Legea nr.71/2011, de exemplu: în cazul uzufructului constituit prin convenţie încheiată anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009, acesta este şi rămâne incesibil (nu poate fi cedat/gajat), mai puţin în cazul în care părţile convin altfel.;

- dispoziţiile art. 693 - 702 din Codul civil din 2009 nu se aplică drepturilor de superficie constituite înaintea intrării în vigoare a acestuia;

- dispoziţiile art. 770 alin. (1) lit. f) din Codul civil din 2009 (stingerea servituții prin neuzul timp de 10 ani) se aplică numai drepturilor de servitute constituite ulterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009.

Referitor la legea aplicabilă în materie de carte funciară, conform art.76  din Legea nr. 71/2011 „ Dispoziţiile art. 876 - 915 din Codul civil privitoare la cazurile, condiţiile, efectele şi regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor şi faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârşite ori produse după intrarea în vigoare a Codului civil.”

În ceea ce privește obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale (gestiunea de afaceri, plata nedatorată,îmbogațirea fără justă cauză), aceastea sunt supuse legii în vigoare la data producerii/săvârșirii lor, cu precizarea că dacă sunt născute înainte de intrarea în vigoare a Codului civil din 2009, sunt supuse modurilor de stingere prevăzute de aceasta din urmă. Astfel:

- pentru gestiunea de afaceri (gestiunea intereselor altuia) se aplică legea în vigoare la data la care a început gestiunea, adică data efectuării primului act material sau juridic cu intenția de a gera ( a administra în numele/în locul altuia) intesele altuia;

- plata nedatorată este guvernată de legea în vigoare la data la care a fost efectuată, adică data la care solvensul (persoana care plătit) a executat obligația de care nu era ținut;

- în cazul îmbogățirii fără justă cauză se aplică legea în vigoare la data la care s-a produs împrejurarea ce a condus la îmbogățirea unei persoane în detrimentul sărăcirii altei persoane;

- modurile de stingere a obligațiilor născute în temeiul gestiunii de afaceri, plății nedatorate și îmbogățirii fără justă cauză cad sub incidența legii în vigoare la data când se produce stingerea.

Referitor la legea aplicabilă răspunderii pentru fapte ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală), aceasta este guvernată de legea în vigoare la momentul săvârșirii faptei ilicite, iar modurile de stingere a obligațiilor născute din răspunderea civilă delictuală sunt supuse dispozițiilor Codului civil din 2009.

În ceea ce privește moștenirea, se disting următoarele situații:

- în cazul moștenirii legale, aceasta este guvernată de legea în vigoare la data deschiderii succesiunii, adică data decesului celui despre a cărui moștenire este vorba; referitor la moștenirile vacante deschise anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009 (1 octombrie 2011) aceastea se cuvin statului român, iar cele deschise după această dată vor fi culese de comuna, orașul sau municipiul în a cărui rază se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii (conform art.963 alin.3 din Codul civil) sau de statul român, dacă se află în străinătate (conform art.553 alin.3 din Codul civil);

- în cazul moștenirii testamentare, în ceea ce privește validitatea testamentului se aplică legea în vigoare în momentul întocmirii acestui act juridic unilateral (conform art.6 alin.3 din Codul civil), iar în ceea ce privește efectele dispozițiilor testamentare se aplică legea în vigoare la momentul deschiderii succesiunii ( conform art.91 din Legea nr. 71/2011).

Referitor la legea aplicabilă garanțiilor ( scrisori de garanție, privilegii, ipoteci, gaj, drept de retenție), constituirea lor este guvernată de legea în vigoare la data constituirii, indiferent de legea în vigoare la data la care s-ar formula ori soluționa cerera privind valabilitatea constituirii ( a se vedea art.150 alin.1, art.155 alin.1, art.168, art.170, art.187 alin.1, art.189.alin 1 din Legea nr. 71/2011).

Însă, Codul civil din 2009 prevede o derogare semnificativă de la ultractivitatea (supraviețuirea) legii vechi, stabilind aplicabilitatea legii noi în privința efectelor viitoare ale situațiilor judice trecute în anumite cazuri. Astfel,  conform art. 6 alin.6 din Codul civil, „ Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.”