Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Cap. I
Dispoziţii generale
Art. 1 - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
Art. 2 - (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică:
a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
b) personalului din autorităţi şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
c) personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii;
d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituţii publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă.
(2) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică Băncii Naţionale a României, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
(3) Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcţii de demnitate publică şi personalul care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, precum şi personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special.
Art. 3 - Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:
a) caracterul unitar, în sensul că reglementează salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar, prin luarea în considerare a drepturilor de natură salarială stabilite prin acte normative speciale în sistemul de salarizare reglementat de prezenta lege;
b) supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii;
c) echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar;
d) sustenabilitate financiară, prin stabilirea de majorări salariale în baza legilor speciale anuale.
Art. 4 - În sectorul bugetar, raportul între coeficientul de ierarhizare minim şi coeficientul de ierarhizare maxim pe baza cărora se calculează salariile de bază este de 1 la 15.
Cap. II
Reglementări comune
Art. 5 - Reglementările din cuprinsul prezentei legi au ca scop următoarele:
a) armonizarea sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar cu importanţa, răspunderea, complexitatea activităţii şi nivelul studiilor necesare pentru desfăşurarea activităţii;
b) stabilirea salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, ca principal element al câştigului salarial;
c) realizarea ierarhiei salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu, are la bază evaluarea posturilor, diferenţierea făcându-se în funcţie de următoarele criterii:
- cunoştinţe şi experienţă;
- complexitate, creativitate şi diversitatea activităţilor;
- judecata şi impactul deciziilor;
- influenţă, coordonare şi supervizare;
- contacte şi comunicare;
- condiţii de muncă;
- incompatibilităţi şi regimuri speciale;
d) transparenţa mecanismului de stabilire a salariului de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, precum şi a celorlalte drepturi salariale;
e) diferenţierea salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare în funcţie şi de nivelul la care se prestează activitatea: central, teritorial şi local.
Art. 6 - (1) Gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite.
(2) Gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat se asigură de ordonatorii principali de credite şi de Ministerul Educaţiei Naţionale.
(3) Gestiunea sistemului de salarizare a personalului din unităţile sanitare publice, din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor administraţiei publice locale se asigură de ordonatorii principali de credite şi de Ministerul Sănătăţii.
(4) Ordonatorii principali de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază, soldele funcţiilor de bază/salariile funcţiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură stabilite potrivit legii, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.
Art. 7 - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Art. 7^1 - (1) Fiecare instituţie şi autoritate publică are obligaţia de a înfiinţa registrul general de evidenţă prevăzut la art. 34 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul care este plătit din fonduri publice potrivit dispoziţiilor prezentei legi, cu respectarea dispoziţiilor privind protecţia datelor cu caracter personal, precum şi, dacă este cazul, a dispoziţiilor privind protecţia informaţiilor clasificate.
(2) Registrul general de evidenţă a personalului plătit din fonduri publice se va înregistra în prealabil la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială se află sediul instituţiei/autorităţii publice, dată de la care devine document opozabil.
(3) Registrul general de evidenţă a personalului plătit din fonduri publice se completează şi se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea angajării/numirii şi cuprinde elementele de identificare ale tuturor persoanelor plătite din fonduri publice, data angajării/numirii, funcţia, salariul, sporurile şi cuantumul acestora, perioada şi cauzele de suspendare a raportului de muncă sau de serviciu, perioada detaşării şi data încetării funcţiei.
(4) Registrul general de evidenţă a personalului plătit din fonduri publice este păstrat la sediul instituţiei/autorităţii publice, urmând să fie pus la dispoziţie inspectorului de muncă sau oricărei altei autorităţi care îl solicită, în condiţiile legii.
(5) La solicitarea persoanei plătite din fonduri publice, instituţia/autoritatea publică este obligată să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de aceasta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.
(6) În cazul încetării activităţii instituţiei/autorităţii publice, registrul general de evidenţă a personalului plătit din fonduri publice se depune la autoritatea publică competentă, potrivit legii, în a cărei rază teritorială s-a aflat sediul instituţiei/autorităţii publice.
(7) Metodologia de întocmire a registrului general de evidenţă a personalului plătit din fonduri publice, înregistrările care se efectuează, precum şi orice alte elemente în legătură cu întocmirea acestora se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 34 alin. (7) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(8) Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) - (4) cu privire la personalul din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Art. 8 - Monitorizarea şi controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea personalului bugetar se realizează de către Guvern, prin Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Interne prin Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Externe, instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi de alte autorităţi publice centrale autonome cu atribuţii în domeniu, potrivit atribuţiilor din domeniul de activitate al acestor autorităţi şi instituţii publice.
Cap. III
Secţiunea 1
Elementele sistemului de salarizare
Art. 9 - (1) Sistemul de salarizare reglementează remunerarea personalului din sectorul bugetar în raport cu responsabilităţile postului, munca depusă, cantitatea şi calitatea acesteia, importanţa socială a muncii, condiţiile concrete în care aceasta se desfăşoară, rezultatele obţinute, precum şi cu criteriile prevăzute la art. 5 lit. c).
(2) Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi în bani şi în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
(3) În cadrul legilor speciale de salarizare anuale se stabilesc majorările salariilor de bază, soldelor/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor lunare de încadrare, astfel încât să se realizeze trecerea de la valoarea acestora determinată potrivit art. 7 alin. (2) la valorile stabilite potrivit prezentei legi, până la aplicarea integrală a prevederilor acesteia.
(4) Indemnizaţia lunară pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică este unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial, dacă nu se prevede altfel prin lege.
Art. 10 - (1) Salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referinţă, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea salariatului.
...................
Descarcă gratuit continuarea acestei legi apăsând butonul „ Descarcă”.