Legea nr. 95/ 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Republicată, Actualizată 2022
- în vigoare la 01.08.2022
- ultima modificare s-a făcut prin O.G. Nr. 14 din 13 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Titlul I
Sănătatea publică
Cap. I
Dispoziţii generale
Art. 1 - Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului sănătăţii publice, obiectiv de interes social major.
Art. 2 - (1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.
(2) Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
(3) Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sănătoase.
(4) Asistenţa de sănătate publică este o componentă a sistemului de sănătate publică.
(5) Ministerul Sănătăţii reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice.
(6) Asistenţa de sănătate publică este coordonată de către Ministerul Sănătăţii şi se realizează prin toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi organizate conform legii.
(7) Responsabilitatea pentru asigurarea sănătăţii publice revine Ministerului Sănătăţii, direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi altor structuri de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, structurilor de specialitate din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi autorităţilor din administraţia publică locală.
(8) Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii.
Art. 3 - Protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.
Art. 4 - (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:
a) sănătatea publică - starea de sănătate a populaţiei în raport cu determinanţii stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate;
b) promovarea sănătăţii - procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi controla şi îmbunătăţi sănătatea sub raport fizic, psihic şi social şi de a contribui la reducerea inechităţilor în sănătate;
c) supravegherea - activitatea de colectare sistematică şi continuă, analiza, interpretarea şi diseminarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pe baza cărora sunt identificate priorităţile de sănătate publică şi sunt instituite măsurile de prevenire şi control;
d) evaluarea riscurilor pentru sănătate - estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţă şi de muncă şi la cei rezultaţi din stilul de viaţă individual şi comunitar influenţează starea de sănătate a populaţiei;
e) controlul în sănătate publică - exercitarea activităţilor de control privind aplicarea prevederilor legale de sănătate publică;
f) principiul precauţiei - instrumentul prin care direcţia de sănătate publică decide şi intervine în situaţii în care se apreciază că există un potenţial risc pentru sănătatea populaţiei, în condiţiile unei argumentaţii ştiinţifice insuficiente;
g) ghiduri şi protocoale de practică medicală - documente elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii cu consultarea societăţilor medicale de profil şi cu avizul Colegiului Medicilor din România, cu rol operaţional care structurează transpunerea la nivel naţional a recomandărilor pentru practica clinică, dezvoltate în mod transparent şi sistematic prin metodele medicinei bazate pe dovezi cu scopul orientării deciziei privind intervenţiile în sănătate;
h) audit clinic - o metodă de îmbunătăţire a calităţii asistenţei medicale şi a rezultatelor acesteia prin revizuirea sistematică a practicilor curente în comparaţie cu un sistem de referinţă acceptat. Activitatea de audit clinic se desfăşoară de către auditori clinici interni sau independenţi conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.
(2) În sensul prevederilor prezentei legi, prin ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii se înţelege autorităţile şi instituţiile care au în subordine unităţi sanitare, altele decât Ministerul Sănătăţii, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Academia Română, autorităţile administraţiei publice locale şi universităţile de medicină şi farmacie acreditate şi universităţile care au în structură facultăţi de medicină şi farmacie acreditate.
Art. 5 - Funcţiile principale ale asistenţei de sănătate publică vizează:
a) dezvoltarea politicilor, strategiilor şi programelor vizând asigurarea sănătăţii publice;
b) monitorizarea şi analiza stării de sănătate a populaţiei;
c) planificarea în sănătatea publică;
d) supravegherea epidemiologică, prevenirea şi controlul bolilor;
e) managementul şi marketingul strategic al serviciilor de sănătate publică;
f) reglementarea domeniului sănătăţii publice, aplicarea şi controlul aplicării acestei reglementări;
g) asigurarea calităţii serviciilor de sănătate publică;
h) cercetarea-dezvoltarea şi implementarea de soluţii inovatoare pentru sănătatea publică;
i) prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alertă epidemiologică;
j) protejarea populaţiei împotriva riscurilor din mediu;
k) informarea, educarea şi comunicarea pentru promovarea sănătăţii;
l) mobilizarea partenerilor comunitari în identificarea şi rezolvarea problemelor de sănătate;
m) evaluarea calităţii, eficacităţii, eficienţei şi accesului la serviciile medicale;
n) dezvoltarea şi planificarea resurselor umane şi dezvoltarea instituţională pentru sănătate publică;
o) integrarea priorităţilor de sănătate publică în politicile şi strategiile naţionale şi în strategiile sectoriale de dezvoltare durabilă;
p) asigurarea capacităţilor de răspuns la dezastre sau la ameninţările la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei, inclusiv prin introducerea de restricţii de circulaţie a persoanelor şi bunurilor.
Art. 6 - Principalele domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică sunt următoarele:
a) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile prin:
1. asigurarea imunizărilor;
2. controlul epidemiilor;
3. supravegherea bolilor;
4. supravegherea factorilor de risc comportamentali;
5. prevenirea accidentelor;
b) monitorizarea stării de sănătate prin:
1. monitorizarea indicatorilor stării de sănătate;
2. monitorizarea determinanţilor stării de sănătate;
3. monitorizarea eficacităţii şi eficienţei activităţilor din domeniul sănătăţii publice;
4. evaluarea nevoilor populaţiei privind serviciile de sănătate publică;
c) promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate prin:
1. campanii de informare-educare-comunicare;
2. programe de educaţie pentru sănătate şi promovare a sănătăţii în comunităţi;
3. dezvoltarea şi implicarea comunităţilor locale;
4. pledoaria pentru sănătatea publică;
d) sănătatea ocupaţională prin:
1. definirea standardelor de sănătate ocupaţională;
2. controlul aplicării reglementărilor sănătăţii în muncă;
e) sănătatea în relaţie cu mediul prin:
1. monitorizarea factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea;
2. reglementarea calităţii principalilor factori de mediu;
3. stabilirea normelor de igienă şi sănătate publică comunitare;
4. controlul aplicării reglementărilor referitoare la calitatea factorilor de mediu;
f) reglementarea primară şi secundară în domeniul sănătăţii publice prin:
1. elaborarea, revizuirea, adaptarea şi implementarea legislaţiei din domeniul sănătăţii publice;
2. reglementarea circulaţiei bunurilor şi serviciilor cu potenţial impact asupra sănătăţii publice;
g) managementul sănătăţii publice bazat pe:
1. managementul politicilor, planificării şi dezvoltării sistemului de sănătate publică;
2. formularea şi implementarea politicilor de sănătate publică pe baze ştiinţifice;
3. cercetarea în domeniul sănătăţii publice şi al sistemelor de sănătate;
4. colaborarea şi cooperarea internaţională în domeniul sănătăţii publice;
h) servicii de sănătate publică specifice:
1. servicii de sănătate şcolară;
2. servicii de urgenţă în caz de dezastre şi calamităţi;
3. servicii de laborator în domeniul sănătăţii publice;
4. servicii de planificare familială;
5. servicii de screening pentru depistarea precoce a bolilor;
6. servicii prenatale şi postnatale;
7. servicii de consiliere în domeniul sănătăţii publice;
8. servicii de sănătate publică în transporturi;
9. servicii de sănătate destinate copiilor;
10. servicii de securitate transfuzională;
i) servicii medicale şi tratament specific în cazul bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice (TBC, HIV/SIDA, boli rare, cancer, diabet zaharat), precum şi în cazul transplantului de organe, ţesuturi sau celule.
Art. 6^1 - În vederea monitorizării principalelor domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică pot fi elaborate registre naţionale. Tipul fiecărui registru naţional şi condiţiile de organizare şi funcţionare ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Cap. II
Principiile asistenţei de sănătate publică
Art. 7 - Principiile care stau la baza asistenţei de sănătate publică sunt următoarele:
a) responsabilitatea societăţii pentru sănătatea publică;
b) focalizarea pe grupurile populaţionale şi prevenirea primară;
c) preocuparea pentru determinanţii stării de sănătate: sociali, de mediu, comportamentali şi servicii de sănătate;
d) abordarea multidisciplinară şi intersectorială;
e) parteneriat activ cu populaţia şi cu autorităţile publice centrale şi locale;
f) decizii bazate pe cele mai bune dovezi ştiinţifice existente la momentul respectiv (sănătate publică bazată pe dovezi);
g) în condiţii specifice, decizii fundamentate conform principiului precauţiei;
h) descentralizarea sistemului de sănătate publică;
i) existenţa unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice;
j) creşterea capacităţii de răspuns la calamităţi, dezastre şi situaţii de urgenţă, inclusiv cele determinate de schimbările climatice;
k) evaluarea impactului la nivelul tuturor sectoarelor de activitate ce influenţează determinanţii stării de sănătate;
l) abordarea intersectorială pentru sănătate prin acţiunea coordonată a tuturor instituţiilor în vederea îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei;
m) asigurarea în unităţile sanitare şi a personalului de specialitate de asistenţă medicală sau socială, după caz, cunoscător al limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numărul lor este de cel puţin 5.000, cu respectarea celorlalte prevederi din fişa postului.
Art. 8 - (1) Modalităţile de implementare a principiilor de sănătate publică sunt:
a) activitatea de reglementare în domeniile sănătăţii publice;
b) activitatea de inspecţie sanitară de stat;
c) activităţile desfăşurate în cadrul programelor naţionale de sănătate;
d) avizarea/autorizarea/notificarea activităţilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei;
e) evaluarea impactului asupra sănătăţii în relaţie cu programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătăţii populaţiei.
(2) Proiectele de acte normative care conţin prevederi ce influenţează determinanţii stării de sănătate vor fi însoţite de studii de impact asupra sănătăţii, ca instrument de fundamentare a deciziei, efectuate conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.
Art. 9 - (1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică.
(2) Programele naţionale de sănătate se adresează populaţiei şi sunt orientate către promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi prelungirea vieţii de bună calitate.
(3) Programele naţionale de sănătate se adresează principalelor domenii de intervenţie ale sănătăţii publice şi răspund priorităţilor naţionale identificate prin Strategia naţională de sănătate.
(4) Programele naţionale de sănătate sunt finanţate de la bugetul de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, din venituri proprii, donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse, potrivit legii.
(5) Programele naţionale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătăţii şi/sau CNAS, după caz.
Art. 10 - (1) Autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice elaborează proiecte de acte normative în domeniul sănătăţii publice şi avizează reglementări ale altor ministere şi instituţii referitoare la activităţi cu impact asupra sănătăţii publice.
(2) Principalele domenii pentru care autoritatea centrală de sănătate publică elaborează sau participă la elaborarea, după caz, a unor proiecte de acte normative sunt:
a) calitatea principalilor factori de mediu: apa potabilă şi de îmbăiere, aerul ambiant şi interior, zgomot, locuinţă şi habitat, substanţe chimice, produse cosmetice, radiaţii ionizante, vectori, deşeuri etc.;
b) monitorizarea stării de sănătate;
c) promovarea sănătăţii;
d) calitatea alimentului;
e) calitatea unităţilor şi serviciilor turistice;
f) calitatea mediului de muncă şi sănătatea în muncă;
g) colectivităţile de copii şi tineri;
h) evaluarea efectelor factorilor de mediu asupra sănătăţii populaţiei;
i) asigurarea condiţiilor de igienă în unităţi sanitare;
j) servicii de laborator;
k) planificare familială;
l) siguranţa transfuziei sanguine;
m) norme privind alte domenii ale sănătăţii publice;
n) prevenirea consumului ilegal de droguri.
(3) Ministerul Sănătăţii, prin aparatul propriu şi prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi celelalte ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie, prin structurile de specialitate, verifică respectarea reglementărilor în domeniul sănătăţii publice, iar în caz de nereguli sau neconformitate, aplică măsuri conform legii.
Cap. III
Autorităţile sistemului de sănătate publică
Art. 11 - În sensul prezentei legi, prin autorităţi ale sistemului de sănătate publică se înţelege:
a) Ministerul Sănătăţii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;
b) alte instituţii şi structuri de specialitate ale Ministerului Sănătăţii care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional, regional, judeţean şi local;
c) comitete naţionale sectoriale sau intersectoriale, organisme consultative fără personalitate juridică, stabilite în conformitate cu domeniile de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică prevăzute la art. 6 şi cu recomandările organizaţiilor de profil internaţionale sau actele juridice ale Uniunii Europene, a căror componenţă, organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 12 - Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, cu personalitate juridică, reprezentând direcţia de sănătate publică la nivel local. În mod similar se pot organiza direcţii de sănătate publică în cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, care colaborează cu unităţile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii.
Art. 13 - (1) Institutele sau centrele de sănătate publică sunt instituţii publice regionale sau naţionale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii, şi care coordonează tehnic şi metodologic activitatea de specialitate în domeniul fundamentării, elaborării şi implementării strategiilor privitoare la prevenirea îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile şi a politicilor de sănătate publică din domeniile specifice, la nivel naţional şi/sau regional.
(2) Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniile sănătăţii publice sunt unităţi cu personalitate juridică şi funcţionează, potrivit legii, în coordonarea Ministerului Sănătăţii.
Art. 14 - Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii, instituţie publică de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii, se desfiinţează, ca urmare a comasării prin absorbţie şi a preluării activităţii de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Art. 15 - Instituţiile şi structurile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional, regional, judeţean şi local, cu personalitate juridică, aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, cu excepţia CNAS şi a caselor de asigurări de sănătate, se înfiinţează, se reorganizează şi se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului.
Art. 16 - (1) Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică, are în principal următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) stabileşte priorităţile naţionale de sănătate publică;
b) elaborează şi avizează reglementări în domeniul sanitar;
c) evaluează periodic indicatorii stării de sănătate a populaţiei;
d) asigură activitatea de inspecţie sanitară de stat;
e) coordonează, implementează şi monitorizează proiectele finanţate în cadrul fondurilor comunitare, precum şi acorduri bilaterale, Pactul de stabilitate în domeniul sănătăţii, Fondul Global pentru combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei şi alte acorduri internaţionale în domeniul de competenţă;
f) coordonează din punct de vedere ştiinţific şi metodologic, prin comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, reţeaua de asistenţă medicală;
g) aprobă, prin ordin al ministrului, ghiduri şi protocoale de practică medicală, elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, cu consultarea societăţilor medicale de profil şi cu avizul Colegiului Medicilor din România;
h) plăteşte, în condiţiile legii, contribuţii obligatorii sau voluntare la organizaţiile constituite în baza tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, prin Ministerul Sănătăţii, în limita bugetului aprobat;
i) exercită funcţia de unitate de achiziţii centralizate prin structura de specialitate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, aprobată cu completări prin Legea nr. 184/2013, cu modificările ulterioare;
j) elaborează politica şi strategiile în sistemul informatic şi informaţional din sănătate, în vederea implementării şi utilizării integrate şi interoperabile a componentelor acestuia;
k) finanţează, în limita bugetului alocat cu această destinaţie, activităţi de cercetare ştiinţifică în domeniul medical, prevăzute în Planul sectorial care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii;
l) elaborează normele de organizare şi funcţionare a unităţilor care asigură asistenţa de sănătate publică, cu luarea în considerare şi a prevederilor art. 7 lit. m), autorizează şi controlează activitatea instituţiilor de sănătate publică şi asigură funcţionarea unităţilor din subordine.
(2) În exercitarea atribuţiilor şi responsabilităţilor prevăzute la alin. (1), Ministerul Sănătăţii şi structurile de specialitate ale acestuia au acces nemijlocit şi utilizează datele din cadrul Platformei informatice din asigurările de sănătate, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi legislaţia naţională aplicabilă domeniului protecţiei datelor. CNAS, precum şi furnizorul Platformei informatice din asigurările de sănătate au obligaţia de a acorda Ministerului Sănătăţii drepturi şi privilegii de acces la datele informatice, egale cu cele ale CNAS.
(2^1) Începând cu anul 2018, din sistemul informatic şi informaţional din sănătate fac parte şi sistemul informatic de telemedicină rurală şi sistemul informatic de telemedicină al apărării, proiecte de utilitate publică de interes naţional, asigurând implementarea şi interoperabilitatea acestora cu celelalte sisteme informatice şi informaţionale din sănătate. Ministerul Sănătăţii, respectiv Ministerul Apărării Naţionale implementează cele două sisteme informatice de telemedicină în etape, după cum urmează:
a) etapa pilot se derulează în semestrul I al anului 2018 şi constă în operaţionalizarea sistemului de telemedicină, în condiţiile prevăzute prin hotărâre a Guvernului. Sumele necesare pentru derularea acestei etape se asigură din bugetul Ministerului Sănătăţii;
b) etapa operare se derulează începând cu semestrul al II-lea al anului 2018 şi constă în implementarea sistemului de telemedicină în condiţiile prevăzute prin hotărâre a Guvernului;
c) implementarea sistemului informatic de telemedicină a apărării se derulează începând cu semestrul al II-lea al anului 2018 în condiţii prevăzute prin hotărâre a Guvernului.
(2^2) Prin sistemul informatic şi informaţional din sănătate prevăzut la alin. (21) se înţelege sistemul de raportare şi baze de date în domeniul sanitar gestionat de autorităţile, instituţiile publice şi furnizorii care acordă servicii în cadrul sistemului de sănătate.
(2^3) Prin sistemul informatic de telemedicină rurală prevăzut la alin. (21) se înţelege acordarea serviciilor medicale la distanţă, prin folosirea tehnologiei informaţiei şi sistemelor de comunicaţii moderne, între cabinetele medicilor de familie din mediul rural şi medicii specialişti din spitalele judeţene/instituţiile sanitare.
(2^4) Prin sistemul informatic de telemedicină al apărării prevăzut la alin. (21) se înţelege acordarea serviciilor medicale la distanţă prin folosirea tehnologiei informaţiei şi sistemelor de comunicaţii moderne între structuri de medicină operaţională, structuri medicale din cadrul unităţilor militare şi unităţilor sanitare din reţeaua sanitară proprie a Ministerului Apărării Naţionale.
(3) Membrii comisiilor de specialitate prevăzute la alin. (1) lit. f) beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din indemnizaţia secretarului de stat, care se acordă proporţional cu numărul de participări efective la şedinţe. Activitatea în cadrul comisiilor de specialitate este remunerată doar dacă este desfăşurată la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi doar dacă această activitate se finalizează într-un document care este aprobat de ministrul sănătăţii. Cheltuielile de transport şi cazare ocazionate de participarea în comisiile de specialitate sunt suportate de către Ministerul Sănătăţii, în condiţiile legii. Regulamentul de organizare şi funcţionare şi atribuţiile comisiilor de specialitate, inclusiv modalitatea de acordare a indemnizaţiei membrilor comisiilor de specialitate, se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.
(4) Pentru personalul nominalizat în echipele de proiect din cadrul Ministerului Sănătăţii sau din instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestuia, inclusiv pentru personalul încadrat cu contract individual de muncă, pe perioadă determinată, pe posturile în afara organigramei, în scopul implementării proiectelor prevăzute la alin. (1) lit. e), se aplică în mod corespunzător prevederile art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Majorarea salarială se acordă exclusiv din fondurile externe nerambursabile aprobate cu această destinaţie în bugetele proiectelor/granturilor respective.
(5) Prevederile alin. (4) nu sunt aplicabile personalului care beneficiază de prevederile art. 17 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi demnitarilor.
Art. 17 - (1) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătăţii, care pun în aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan local, identifică problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează şi implementează acţiuni locale de sănătate publică.
(2) În scopul îndeplinirii acestor obiective, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au, în principal, următoarele atribuţii:
a) controlează şi evaluează modul de asigurare a asistenţei medicale curative şi profilactice;
b) controlează aplicarea normelor de funcţionare a unităţilor medicale şi farmaceutice, indiferent de forma de organizare, şi aplică măsuri în caz de neconformitate;
c) urmăresc aplicarea criteriilor de control al calităţii serviciilor medicale pe baza standardelor de acreditare adoptate de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate;
d) coordonează şi controlează asistenţa gravidei, lăuzei şi nou-născutului;
e) evaluează resursele umane de la nivelul asistenţei medicale în relaţie cu nevoile comunitare identificate prin acţiuni specifice;
f) participă activ la programele de instruire a personalului din serviciile de sănătate publică şi a populaţiei;
g) organizează acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor şi de promovare a sănătăţii;
h) organizează activităţile preventive în teritoriul judeţului şi, respectiv, al municipiului Bucureşti;
i) colectează şi înregistrează date privind sănătatea populaţiei, utilizând informaţiile în scopul identificării problemelor de sănătate ale acesteia;
j) identifică posibilele probleme de sănătate publică sau ameninţări la adresa sănătăţii unei comunităţi;
k) intervin în rezolvarea problemelor de sănătate publică apărute în rândul persoanelor aparţinând grupurilor defavorizate;
l) coordonează studii asupra problemelor de sănătate ale populaţiei din teritoriul dat;
m) stabilesc relaţii de colaborare cu instituţii şi organizaţii în vederea desfăşurării de acţiuni comune în domeniul sănătăţii publice;
n) colectează şi înregistrează datele privind tipurile, cantitatea şi modul de gestionare a deşeurilor generate în unităţile medicale din zona de jurisdicţie;
o) asigură implementarea programelor naţionale de sănătate publică derulate prin structurile proprii, precum şi coordonarea, monitorizarea şi controlul implementării programelor naţionale de sănătate publică derulate în baza contractelor încheiate cu instituţii publice, furnizori de servicii medicale din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale şi a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi cu furnizori de servicii medicale privaţi, în condiţiile prevăzute în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică.**)
(3) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti administrează, în numele Ministerului Sănătăţii, locuinţele construite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe în cadrul Programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, Subprogramul privind construcţia locuinţelor în regim de închiriere, de care pot beneficia medicii rezidenţi şi alţi tineri specialişti din sistemul de sănătate, sau prin alte surse de finanţare pe terenurile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii. Activitatea de administrare se reglementează prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 18 - (1) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt conduse de un director executiv, care este ajutat de un director executiv adjunct de sănătate publică şi de un director executiv adjunct economic.
(2) În vederea ocupării prin concurs a funcţiei de director executiv, candidatul trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior în domeniul fundamental Ştiinţe biologice şi biomedicale, ramura de ştiinţă Medicină, domeniul de licenţă Sănătate, specializarea Medicină sau domeniul fundamental Ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă Ştiinţe juridice, domeniul de licenţă Drept, specializarea Drept sau domeniul fundamental Ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă Ştiinţe economice, domeniul de licenţă Economie, specializarea economie generală sau domeniul fundamental Ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă Ştiinţe economice, domeniul de licenţă Management, specializarea management, să aibă cel puţin 7 ani vechime în specialitatea studiilor şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
a) să fie medic specialist sau primar în specialitatea Sănătate publică şi management:
b) să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
c) să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau management al serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătăţii în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
(3) În vederea ocupării prin concurs a funcţiei de director executiv adjunct de sănătate publică, candidatul trebuie să fie medic specialist sau primar, să aibă cel puţin 7 ani vechime în specialitatea studiilor şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
a) să fie medic specialist sau primar în specialitatea Sănătate publică şi management sau Igienă sau Epidemiologie sau Microbiologie sau Medicină de laborator;
b) să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate sau similar organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
c) să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate avizate de Ministerul Sănătăţii în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
(4) Persoanele care ocupă funcţii dintre cele prevăzute la alin. (1) sunt numite prin ordin al ministrului sănătăţii, în urma promovării concursului organizat pentru ocuparea postului.
(5) Funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct sunt incompatibile cu:
a) exercitarea oricăror altor funcţii remunerate, neremunerate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi în domeniul medical, desfăşurate în afara programului normal de lucru şi care nu au legătură cu funcţia deţinută;
b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de conducere, inclusiv cele neremunerate;
c) exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil.
(6) Constituie conflict de interese deţinerea de către directorul executiv sau directorul executiv adjunct de părţi sociale, acţiuni sau interese la societăţi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu direcţia de sănătate publică la care persoana în cauză exercită funcţia de director executiv sau director executiv adjunct.
(7) Prevederile alin. (6) se aplică şi în cazul în care părţile sociale, acţiunile sau interesele sunt deţinute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea ai directorului executiv sau ai directorului executiv adjunct.
Descarcă gratuit continuarea acestei legi apăsând butonul „ Descarcă”.