În conformitate cu prevederile art. 63 din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, statele membre au avut obligaţia să transpună, să se conformeze la prevederile acesteia şi să notifice Comisiei Europene măsurile întreprinse în acest sens până la data de 20 octombrie 2007, dată de la care sunt abrogate directivele 77/452, 77/453, 80/154 şi 80/155 CE.
Având în vedere implicaţiile care decurg pentru România în caz de nerespectare a prevederilor directivei, este necesar să se promoveze în regim de urgenţă prezenta ordonanţă de urgenţă privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Nepromovarea în regim de urgenţă a prezentei ordonanţe de urgenţă poate atrage sancţionarea României de către Comisia Europeană, ca urmare a imposibilităţii respectării termenului de transpunere prevăzut pentru statele membre la art. 63 din Directiva 2005/36/CE.
Prezentul act normativ transpune în totalitate prevederile Directivei 2005/36/CE cu referire la exercitarea în regim temporar şi de stabilire a profesiilor de asistent medical generalist şi de moaşă, îmbunătăţind cadrul legislativ prevăzut de directivele 77/452, 77/453, 80/154 şi, respectiv, 80/155 CE şi instituind totodată un nou sistem informaţional între statele membre în scopul asigurării siguranţei bolnavului în relaţie cu aceşti profesionişti.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I
Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Profesia de asistent medical generalist, profesia de moaşă şi profesia de asistent medical se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în profesia de asistent medical generalist, în profesia de moaşă şi, respectiv, de asistent medical, care pot fi:
a) cetăţeni ai statului român;
b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în linie directă, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora;
d) membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
e) cetăţenii statelor terţe, beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
f) beneficiarii statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b).
ART. 1^1
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 şi 3, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali, cetăţeni ai unui stat terţ, pot exercita temporar activităţile profesionale în România, cu avizul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în cazurile în care activităţile profesionale se exercită în scop didactic şi ocazional, în cadrul acţiunilor umanitare, al situaţiilor de urgenţă, al schimburilor de experienţă, al convenţiilor bilaterale încheiate de România cu statele terţe de provenienţă a prestatorilor. Durata de exercitare a activităţilor profesionale în aceste cazuri este de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru o durată de încă maximum 3 luni pe an.
(3) Metodologia de avizare se aprobă prin hotărâre a Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 2
(1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) în mod exclusiv, prin termenul de stat membru de origine sau de provenienţă, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru gazdă se înţelege un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană;
b) termenul de asistent medical generalist desemnează numai titularii unuia dintre titlurile oficiale de calificare prevăzute în anexa nr. 1, abilitaţi să acorde îngrijiri generale de sănătate al căror conţinut este prevăzut la art. 6;
c) termenul de moaşă desemnează numai titularii unuia dintre titlurile oficiale de calificare prevăzute în anexa nr. 2, abilitaţi să acorde îngrijirile de sănătate ale căror conţinut şi caracteristici sunt prevăzute la art. 7.
(2) Profesia de asistent medical se exercită cu titlurile oficiale de calificare de asistent medical/tehnician, conform specializării prevăzute în anexa nr. 3.
(3) Activităţile de asistent de farmacie se exercită în baza titlurilor oficiale de calificare de asistent medical de farmacie, asistent farmacie, tehnician de farmacie, în conformitate cu normele care vor fi elaborate de Ministerul Sănătăţii, şi se asimilează profesiei de asistent medical.
ART. 3
(1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de asistent medical generalist, în profesia de moaşă şi în profesia de asistent medical obţinute în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau în afara Confederaţiei Elveţiene se echivalează de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în condiţiile legii.
(2) Abrogat
ART. 4
Controlul şi supravegherea exercitării profesiilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical sunt realizate de Ministerul Sănătăţii şi de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în conformitate cu atribuţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.
ART. 5
(1) Activităţile de îngrijiri generale de sănătate prevăzute la art. 6 se exercită în România cu titlul profesional de asistent medical generalist.
(2) Activităţile de îngrijiri de sănătate prevăzute la art. 7, care au ca scop asigurarea sănătăţii materne şi a nou-născutului, se exercită în România cu titlul profesional de moaşă.
(3) Activităţile asistentului medical se exercită în baza titlurilor oficiale de calificare în profesia de asistent medical/tehnician prevăzute în anexa nr. 3.
(4) Activităţile asistentului medical generalist, ale moaşei şi ale asistentului medical se exercită cu respectarea normelor elaborate de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
ART. 6
Activităţile exercitate cu titlul profesional de asistent medical generalist ca urmare a însuşirii competenţelor de bază în cursul formării profesionale de nivel postliceal sau universitar sunt:
a) stabilirea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate şi furnizarea serviciilor de îngrijiri generale de sănătate de natură preventivă, curativă şi de recuperare în baza competenţei însuşite de a stabili în mod independent necesarul de îngrijiri de sănătate, de a planifica, de a organiza şi de a efectua aceste servicii;
b) protejarea şi ameliorarea sănătăţii prin administrarea tratamentului conform prescripţiilor medicului;
c) elaborarea de programe şi desfăşurarea de activităţi de educaţie pentru sănătate în baza competenţei de a oferi persoanelor, familiilor şi grupurilor de persoane informaţii care să le permită un stil de viaţă sănătos şi să se autoîngrijească;
d) acordarea primului ajutor în baza competenţei de a iniţia în mod independent măsuri imediate pentru menţinerea în viaţă şi aplicarea în situaţii de criză sau de catastrofă a acestor măsuri;
e) facilitarea acţiunilor pentru protejarea sănătăţii în grupuri considerate cu risc, precum şi organizarea şi furnizarea de servicii de îngrijiri de sănătate comunitară pe baza competenţelor de a colabora eficient cu alţi factori din sectorul sanitar şi de a oferi în mod independent consiliere, indicaţii şi sprijin persoanelor care necesită îngrijire şi persoanelor apropiate;
f) desfăşurarea activităţilor de cercetare în domeniul îngrijirilor generale de sănătate de către asistenţii medicali generalişti licenţiaţi;
g) participarea asistenţilor medicali generalişti abilitaţi ca formatori, la pregătirea teoretică şi practică a asistenţilor medicali generalişti în cadrul programelor de educaţie continuă în baza competenţei de a asigura o comunicare profesională exhaustivă şi de a coopera cu membrii altor profesii din domeniul sănătăţii;
h) raportarea activităţilor specifice desfăşurate şi analiza independentă a calităţii îngrijirilor de sănătate acordate pentru îmbunătăţirea practicii profesionale de asistentul medical generalist;
i) desfăşurarea de activităţi de formare şi pregătire teoretică şi practică în instituţii de învăţământ pentru pregătirea viitorilor asistenţi medicali generalişti, precum şi de activităţi de pregătire a personalului sanitar auxiliar.
ART. 7
Profesia de moaşă presupune dreptul de acces şi exercitare a următoarelor activităţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare:
a) asigurarea unei bune informări şi consilierea în materie de planificare familială;
b) diagnosticarea sarcinii, apoi supravegherea sarcinii normale, efectuarea examinărilor necesare pentru supravegherea evoluţiei sarcinii normale;
c) prescrierea sau consilierea privind examinările necesare celei mai timpurii diagnosticări posibile a sarcinilor cu riscuri;
d) stabilirea unui program de pregătire a viitorilor părinţi şi consilierea lor în materie de igienă şi alimentaţie, asigurarea pregătirii complete pentru naştere;
e) îngrijirea şi asistarea mamei în timpul travaliului şi monitorizarea stării fetusului in utero prin mijloace clinice şi tehnice adecvate;
f) asistarea naşterii normale inclusiv, la nevoie, efectuarea epiziotomiei şi în cazuri de urgenţă practicarea naşterii în prezentaţie pelviană;
g) recunoaşterea, la mamă sau la copil, a semnelor de anunţare a unor anomalii care necesită intervenţia unui medic şi, după caz, asistarea acestuia; luarea măsurilor de urgenţă care se impun în absenţa medicului, în special extragerea manuală a placentei, urmată eventual de examinarea manuală a uterului;
h) examinarea şi îngrijirea nou-născutului; luarea tuturor iniţiativelor care se impun în caz de nevoie şi practicarea, după caz, a resuscitării imediate;
i) îngrijirea mamei, monitorizarea progreselor mamei în perioada postnatală şi acordarea tuturor sfaturilor utile privind creşterea nou-născutului în cele mai bune condiţii;
j) acordarea îngrijirilor prescrise de medic;
k) elaborarea rapoartelor scrise necesare;
l) desfăşurarea de către moaşele licenţiate de activităţi de educaţie în instituţii de învăţământ pentru pregătirea viitoarelor moaşe, activităţi de cercetare şi în cadrul programelor de educaţie continuă.
ART. 8
(1) Activităţile prevăzute la art. 6 şi 7 se exercită cu asumarea responsabilităţii asistentului medical generalist şi a moaşei privind planificarea, organizarea, evaluarea şi furnizarea serviciilor.
(2) Activităţile desfăşurate de asistenţii medicali se exercită cu asumarea responsabilităţii privind planificarea, organizarea, evaluarea şi furnizarea serviciilor, precum şi cu privire la totalitatea actelor şi tehnicilor practicate.
ART. 9
(1) Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, de urgenţă ori când pacientul sau reprezentanţii legali ori numiţi ai acestuia sunt în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau consimţământul, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical acţionează respectând voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a refuza ori de a opri îngrijirile acordate.
(2) Responsabilitatea asistentului medical generalist, a moaşei sau a asistentului medical încetează în situaţia în care pacientul nu respectă recomandările sau planul de îngrijire întocmit de aceştia.
ART. 10
Având în vedere natura profesiei de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical şi obligaţiile fundamentale ale acestora faţă de pacienţi în exercitarea profesiei, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical nu sunt funcţionari publici.
ART. 11
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali prevăzuţi la art. 1, membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, exercită profesia în regim salarial şi/sau independent.
(2) Condiţiile de acces la activităţile profesionale exercitate în regim independent de către asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali sunt stabilite prin norme elaborate de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
ART. 12
(1) Profesia de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical se exercită pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art. 1, care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical;
b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical;
d) sunt membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. d), în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 1 lit. b), d) sau f) trebuie să înştiinţeze Ministerul Sănătăţii cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României şi să fie înregistraţi pe această perioadă la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
(3) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi pe teritoriul României, precum şi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 1 lit. c) şi e) exercită profesia de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni români.
ART. 13
(1) La primirea în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, asistentul medical generalist, moaşa şi, respectiv, asistentul medical vor depune următorul jurământ:
"În numele Vieţii şi al Onoarei,
jur
să îmi exercit profesia cu demnitate,
să respect fiinţa umană şi drepturile sale
şi să păstrez secretul profesional.
Jur că nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, apartenenţă politică sau stare socială.
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn şi liber!"
(2) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi, respectiv, asistenţii medicali cetăţeni ai altor state pot depune jurământul în limba română sau în limba ţării de origine sau de provenienţă.
SECŢIUNEA a 2-a
Nedemnităţi şi incompatibilităţi
ART. 14
Este nedemn şi nu poate exercita profesia de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical:
a) asistentul medical generalist, moaşa şi, respectiv, asistentul medical care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni legate de exercitarea profesiei;
b) asistentul medical generalist, moaşa şi, respectiv, asistentul medical căruia i s-a aplicat interzicerea exercitării profesiei.
ART. 15
(1) Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical este incompatibilă cu orice acţiune de natură a aduce atingere demnităţii profesionale de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical sau bunelor moravuri, conform Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical.
(2) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exerciţiu al profesiei.
(3) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate, asistentul medical generalist, moaşa şi, respectiv, asistentul medical este obligat să anunţe filiala Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România al cărui membru este.
(4) La solicitarea asistentului medical generalist, moaşei şi, respectiv, asistentului medical, la sesizarea oricărei persoane, instituţii sau autorităţi interesate, preşedintele filialei Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România din care face parte persoana aflată în stare de incompatibilitate poate constitui o comisie pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 membri care, după caz, pot fi asistenţi medicali generalişti, moaşe sau asistenţi medicali cu grad principal, pentru a constata existenţa sau inexistenţa stării de incompatibilitate.
...................
Descarcă gratuit continuarea acestei ordonanțe apasând butonul „ Descarcă”.