Cererea de divorț se depune la primăria de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor.

1. Conform art.486 alin. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe această cale este în cuantum de 500 lei şi poate fi majorată prin hotărâre a consiliului local, fără ca majorarea să poată depăşi 50% din această valoare. În consecință, pentru a afla costul exact trebuie să sunați la primăria unde doriți să depuneți cererea de divorț.

2. În ceea ce privește efectuarea partajului este necesar să vă adresați fie instanței, fie unui notar.

Dacă solicitați instanței efectuarea partajului, conform art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/ 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, trebuie să achitați o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3% sau 5%, după caz, din valoarea bunurilor supuse împărţelii.

Astfel, conform art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/ 26 iunie 2013, cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia se taxează cu 3% din valoarea masei partajabile, însă dacă doriți să se stabilească bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar/cota-părte ce se cuvine fiecărui coproprietar, respectiv creanţele pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii, născute din starea de proprietate comună trebuie să achitați o singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile.

Dacă nu dispuneți de suficiente resurse financiare pentru a achita aceste sume, puteți face o cerere de ajutor public judiciar, iar dacă nu vă încadrați în condițiile pentru care se obține acest ajutor, recomandabil este să solicitați doar divorțul, iar introducerea cererii de partaj să se facă ulterior pronunțării acestuia întrucât legea nu prevede un termen în care sunteți obligați să introduceți o acțiune pentru împărțeala bunurilor. 

Mai mult, conform art.11 alin.1 lit. a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/ 26 iunie 2013, taxele judiciare de timbru se pot înjumătății dacă vă întelegeți asupra împărțelii bunurilor și adresați instanței doar o cerere prin care solicitați acesteia să ia act de acordul dumneavoastră. Acordul soților trebuie consemnat în scris, prin redacatarea unei tranzacții ce va fi depusă o data cu cererea prin care solicitați instanței să ia act de întelegerea părților. În acest caz, cererea adresată instanței se va timbra cu 1,5% din valoarea masei partajabile la care se adaugă încă 20 de lei. 

De asemenea, aveți posibiltatea să vă adresați unui notar pentru efectuarea partajului. Recomandat este să întrebați înainte notarul pe care îl alegeți ce costuri implică acest demers.

1. soţii sunt de acord cu divorţul;

2. soții nu au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi;

3. cererea de divorţ se depune de soţi împreună, personal, nefiind permisă reprezentarea prin mandatar.

1. certificatul de căsătorie, în original și copie ( conform art. 155 din Hotărârea Guvernului nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă : „ În caz de pierdere, furt sau distrugere a certificatului de stare civilă, persoanei îndreptăţite i se eliberează, la cerere, un nou certificat”; în acest sens, trebuie să depuneți la primărie o cerere de eliberare a unui nou certificat de căsătorie);

2. certificatele de naștere ale soților, în original şi în copie;

3. documentele cu care se face dovada identităţii, în original şi copie (buletinul de identitate/paşaportul).

Ofiţerul de stare civilă înregistrează cererea şi acordă soților un termen de gândire de 30 de zile.

La expirarea acestui termen, soţii se prezintă personal, iar ofiţerul de stare civilă verifică dacă soţii doresc în continuare să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat. 

Dacă soţii doresc în continuare să divorţeze, ofiţerul de stare civilă eliberează certificatul de divorţ fără să facă vreo menţiune cu privire la culpa soţilor, care va fi înmânat foștilor soți într-un termen maxim de 5 zile lucrătoare.

La data desfacerii căsătoriei, ofiţerul de stare civilă delegat anulează cartea de identitate a fostului soţ care îşi schimbă numele de familie prin divorţ, prin tăierea colţului în care se află înscrisă perioada de valabilitate. Termenul de preschimbare este de 15 zile.

La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei sau fiecare dintre foştii soţi să poarte numele dinaintea căsătoriei Dacă soţii nu se înţeleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorţ, ofiţerul de stare civilă emite o dispoziţie de respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată.

Împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă de a constata desfacerea căsătoriei şi de a emite certificatul de divorţ nu există cale de atac, însă, pentru repararea prejudiciului cauzat de un refuz abuziv, oricare dintre soţi se poate adresa instanţei.

Dosarul de divorţ se clasează/se închide în următoarele cazuri:

a) dacă soţii nu se prezintă împreună, după termenul de gândire de 30 de zile de la înregistrarea cererii de divorț;

b) dacă ambii soţi sau numai unul dintre aceştia înţeleg/înţelege să renunţe la divorţ;

c) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi este pus sub interdicţie ( dicționar);

d) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, intervine naşterea unui copil;

e) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi a decedat, căsătoria încetând prin deces.

În cazul în care ofiţerul de stare civilă respinge cererea de divorţ, conform art.915 din Legea nr.134/2010 Codul de procedură civilă, instanța de judecată căreia soții trebuie să se adrese pentru a depune cererea de divorț întemeiată pe acordul părţilor este:

1. judecătoria în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor;

2. dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul;

3. dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni expres să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.