Singur in instanta
  • Contact
  • Autentificare
  • Ajutor public
    • Ce este ajutorul public judiciar?
    • Model Cerere ajutor public judiciar plată onorariu avocat/expert/traducător/interpret/executor
    • Model Cerere ajutor public judiciar scutire/reducere și/sau eşalonare sau amânare de la plata taxelor judiciare
    • Model Cerere de reexaminare admitere în parte/respingere ajutor public judiciar
    • Model Declarație pe proprie răspundere privind ajutorul public judiciar
    • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
  • Modele Cereri
    • Model Cerere de chemare în judecată
    • Model Întâmpinare la cererea de chemare în judecată
    • Model Cerere reconvențională
    • Mai multe
  • Instanțe
  • Legislație
    • Codul civil
    • Codul de procedură civilă
    • Codul penal
    • Codul de procedură penală
    • Mai Multe
  • Forum
  • Taxe de timbru
    • Ce sunt taxele judiciare de timbru?
    • Calculator taxă judiciară de timbru
    • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/ 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, Actualizată
  • Caut avocat
    • Caut avocat

Model Cerere reconvențională





01.03.2025

 

Judecătoria/Tribunalul/Curtea de apel ..... ( trebuie menţionată denumirea instanţei şi numărul dosarului, pentru ca lucrătorii de la registratura instanței să știe cărui dosar să atașeze cererea dumneavoastră)

Dosar nr. …../…../…..

 

Domnule Preşedinte,

 

Subsemnatul  (nume, prenume) ......................., cu domiciliul în ........................., având codul numeric personal ........................., ( dacă cererea se depune prin mandatar, reprezentant legal sau avocat, se precizează în plus „ prin ...................... nume, prenume” ) în calitate de pârât, în dosarul nr. ..../...../.....

 

sau

 

Subscrisa  (denumirea persoanei juridice .....), cu sediul în ..., având codul unic de înregistrare/codul de identitate fiscală/numărul de înmatriculare în registrul comerţulul/contul bancar ..., prin reprezentant ꜜ⁾ (nume ....., prenume .....)/prin consilier juridic (nume ....., prenume .....)/prin avocat (nume ....., prenume .....), cu sediul profesional în ....., în calitate de pârâtă, în dosarul nr. ..../...../.....

 

ꜜ⁾ Conform art. 151 din Codul de procedură civilă :

(1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.

(2) Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.

(3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.

(4) Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor.

(5) Organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociaţii, societăţi ori alte entităţi fără personalitate juridică, înfiinţată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiţie.

 

în contradictoriu cu reclamantul (nume ..., prenume ...), cu domiciliul în .../ în contradictoriu cu pârâtulꜜ⁾ (nume ..., prenume ...), cu domiciliul în ..., cod numeric personal ... formulăm prezenta

 

ꜜ⁾ Conform art.209 alin.2 din Codul de procedură civilă „ În cazul în care pretenţiile formulate prin cerere reconvenţională privesc şi alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecată ca pârâţi.”

Precizați codul numeric al pârâtului dacă îl cunoașteți. Dacă nu îl cunoașteți, conform art.194 din Codul de procedură civilă, menționarea acestui element de identificare al pârâtului nu este obligatorie.

 

sau

 

în contradictoriu cu reclamanta (denumirea persoanei juridice .....), cu sediul în ..../ în contradictoriu cu pârâtaꜜ⁾ (denumirea persoanei juridice .....), cu sediul în ..., având codul unic de înregistrare/codul de identitate fiscală/numărul de înmatriculare în registrul comerţulul/contul bancar ..... formulăm prezenta

 

ꜜ⁾ Conform art.209 alin.2 din Codul de procedură civilă „ În cazul în care pretenţiile formulate prin cerere reconvenţională privesc şi alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecată ca pârâţi.”

Precizați codul unic de înregistrare/codul de identitate fiscală/numărul de înmatriculare în registrul comerţulul/contul bancar al pârâtei persoană juridică dacă îl cunoașteți. Dacă nu îl cunoașteți, conform art.194 din Codul de procedură civilă, menționarea în cuprinsul cererii a acestor elemente de identificare ale pârâtei nu este obligatorie.

 

CERERE RECONVENŢIONALĂ

 

prin care solicităm instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună …..

 

În fapt, arătăm că ...ꜜ⁾

 

ꜜ⁾ Precizați aspectele ce justifică acestă cerere, respectiv legătura între cererea de chemare în judecată a reclamantului și cererea dumneavoastră reconvențională.

 

În drept, ne întemeiem cererea pe dispoziţiile ...ꜜ⁾

 

ꜜ⁾ Enumerați articolele din legislație în baza cărora v-ați formulat pretenţiile.

 

În dovedire, solicităm încuviinţarea probei cu înscrisuri/probei testimoniale/probei cu interogatoriul reclamantului -pârâtului/probei cu expertiză judiciară ...ꜜ⁾

 

ꜜ⁾ Puteți solicita încuviințarea oricăreia dintre aceste probe sau chiar încuviințarea tuturor celor patru variante, dacă apreciați că vă sunt de folos în demonstrarea susținerilor dumneavoastră.

 

În cadrul probei cu înscrisuri, depunem următoarele înscrisuri....., în copii certificate pentru conformitate cu originalul, în .... exemplare.ꜜ⁾

 

ꜜ⁾ Enumerați înscrisurile pe care le depuneți o dată cu cererea reconvențională.

Pe fiecare înscris pe care îl anexați prezentei cereri scrieți, în josul paginii sau unde se poate și este vizibil, pe fiecare pagină, mențiunea „Conform cu originalul” și semnați lângă această mențiune. Acesta este modul în care certificați pentru conformitate cu originalul înscrisurile pe care doriți să le depuneți o dată cu cererea reconvențională.

 

În cadrul probei cu testimoniale, solicităm citarea în calitate de martori a numiţilor (nume ..., prenume ...) ....., cu domiciliul în ... (adresa completă a martorilor : localitate, str., nr., bloc, scară, etaj, nr. ap.), pentru dovedirea celor expuse mai sus şi solicităm citarea acestora.

 

În cadrul probei cu interogatoriu, solicităm citarea reclamantului/pârâtului, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 Codul de procedură civilă (în cazul în care reclamantul/pârâtul refuză să răspundă la interogatoriuꜜ⁾ sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul) , pentru dovedirea următoarelor aspecte ...

 

ꜜ⁾ În cazul în care reclamantul/pârâtul este o persoană fizică, mai întâi solicitați prin cererea de chemare în judecată să vi se admită proba cu interogatoriul și apoi dacă completul de judecată (judecătorul) acceptă aceasta probă, vi se va pune în vedere să îl prezentați la un termen pe care îl va stabili. Este recomandat în cazul persoanelor fizice să nu depuneți interogatoriul la dosar înainte de termenul de jucată pentru ca partea adversă să nu vadă întrebările și să aibă răspunsurile deja pregătite. Așadar, la data stabilită pentru termenul de judecată, grefierul va striga dosarul în care dumneavoastră sunteți parte și vă veți ridica în picioare pentru a vă confirma prezența în sală, iar completul de judecată (judecătorul) vă va cere să depuneți pe loc interogatoriul.

 

În cazul în care reclamantul/pârâtul este o persoană juridică, conform art.355 din Codul de procedură civilă, acesta va răspunde în scris la interogatoriul pe care va trebui să îl ataşati cererii de chemare în judecată potrivit art.194 lit.e din Codul de procedură civilă.

 

Astfel, dacă doriți să solicitați interogatoriul persoanei juridice sau dacă completul de judecată vă încuviinţează o asemenea probă în cazul persoanelor fizice, trebuie să formulaţi în scris toate întrebările pe care doriţi să le puneţi, lăsând spaţiu pentru consemnarea răspunsurilor (de obicei se împarte coala A4 în două coloane, pe prima coloană fiind enumerate întrebările, iar pe cea de a doua se lasă spațiu pentru a se completa răspunsurile de către judecător în funcție de spusele părții adverse). De exemplu: 1. Recunoașteți că ...? Este adevărat că în data de...?  etc. (click aici pentru model)

 

În cadrul probei cu expertiză în specialitatea ....., solicităm încuviinţarea următoarelor obiective .....ꜜ⁾

 

ꜜ⁾ Alegeți specialitatea în conformitate cu clasificarea prevăzută în Ordinul Ministrului Justiției nr.199/C/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare. ( de exemplu, în cazul partajului bunurilor, specialitatea evaluări proprietății imobiliare, evaluări bunuri mobile, contabilitate etc.)

Precizați obiectivele evaluării. ( de exemplu, în cazul partajului bunurilor, stabilirea valorii reale și actuale a casei/apartamentului, terenului, mașinii etc., precum și stablirea loturilor ce i-ar reveni fiecăruia dintre soți, stabilirea faptului că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare la veniturile familiei ).

 

De asemenea, solicităm judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu art. 223 alin. (3) Codul de procedură civilă.ꜜ⁾   

    

ꜜ⁾ Mențiunea este opțională. Dacă nu doriți să vă prezentați în instanță, conform art. 223 alin.3 din Codul de procedură civilă, cauza se judecă și în absența dumneavoastră, dacă ați precizat în cerere că doriți ca judecarea acesteia să se facă și în lipsă. Atenție, potrivit art.411 alin.1 pct.2, când niciuna din părți nu se prezintă la proces, judecătorul suspendă judecata, cu excepția situației în care una din părți a cerut în scris judecarea în lipsă.

 

În conformitate cu art. 453 Codul de procedură civilă, solicităm instanţei să oblige reclamntul/pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest procesꜜ⁾ .

 

ꜜ⁾ De exemplu cheltuielile reprezentând onorariile avocaţilor/ experților/ sumele cuvenite martorilor pentru cheltuielile de transport, cazare sau masă etc.

 

Depunem prezenta cerere reconvențională, în ... exemplare.ꜜ⁾

 

ꜜ⁾ Conform art.149 alin. 1 din Codul de procedură civilă „Când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare, în afară de cazurile în care părţile au un reprezentant comun sau partea figurează în mai multe calităţi juridice, când se va face într-un singur exemplar. În toate cazurile este necesar şi un exemplar pentru instanţă.” 

 

Fiecare exemplar al cererii reconvenționale va fi însoțit de copiile certificate după înscrisurile la care ați făcut referire mai sus.

 

Dacă nu doriți să vă deplasați la sediul instanței pentru a depune cererea, aceasta din urmă poate fi transmisă: 

  • prin reprezentant convențional (persoană pe care ați împuternicit-o prin procură / împuternicire să vă reprezinte/să depună cererea pentru dvs.) ;
  • prin poştă, cu confirmare de primire și , în mod ideal, cu conținut declarat sau prin curier;
  • prin fax sau prin poşta electronică ( cererea se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea de către lucrătorul de la registratura instanței a ştampilei de intrare).

 

Dacă taxa judiciară de timbru pe care ați achitat-o are o valoare mare, cel mai sigur este să depuneți chitanța originală la registratura instanței, întrucât prin ștampila cu numărul de înregistrare ce vi se aplică pe cererea reconvențională/adresa de înaintare aveți dovada depunerii.

 

Anexăm dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de...ꜜ⁾

 

ꜜ⁾ În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80 / 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, anumite acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, existând în același timp și cazuri în care justițiabilul este scutit de aceste cheltuieli  (vezi aici cazuri de scutire).
 
Taxele judiciare de timbru se stabilesc în mod diferenţiat, după cum obiectul acțiunii/ cererii este sau nu evaluabil în bani, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80 / 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru.

 

Anexăm procura în original /copie legalizată /delegaţia de reprezentare/copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii de reprezentant.ꜜ⁾

 

ꜜ⁾Mențiunea este opțională. Dacă cererea se face prin mandatar, reprezentant legal sau avocat se anexează în plus și procura în original/copie legalizată/împuternicirea avocaţială//copie legalizată după înscrisul doveditor al calităţii de reprezentant.

 

 

Data,                                                                                              Semnătura,ꜜ⁾

 

ꜜ⁾ Semnătura de pe cerere trebuie să fie olografă (scrisă de mână). Atenție: chiar dacă trimiteți cererea semnată prin email, instanța vă poate pune în vedere prin citație să depuneți cererea în original semnată olograf (dacă nu doriți să vă prezentați la registratura instanței pentru a o depune, o puteți trimite prin poștă și se va atașa la dosar în momentul primirii), iar în cazul în care nu vă conformați acestei solicitări, se va anula cererea pentru lipsa semnăturii.

 

Domnului Preşedinte al Judecătoriei…../Tribunalului…../Curţii de Apel

 

Descarcă gratuit acest model apăsând butonul „ Descarcă”.

Pentru mai multe detalii privind cererea reconvențională, click aici.

Descarcă
Singur in instanta

Conform Constituției României, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

Mai multe despre noi

Linkuri utile

  • Despre noi
  • Protecția consumatorilor - A.N.P.C.

Contactați-ne

  • Str. Carol I, nr.1, 240178, Ramnicu Valcea, Valcea, Romania
  • Telefon: +4 0771 023 552
  • E-Mail: contact@singur-in-instanta.ro
  • Nr. ord.registru com./an J38/349/2019
  • C.I.F 40707583
Visa,  Mastercard, Netopia

Copyrights © 2025 All Rights Reserved by sbmweb.ro.

  • Termeni și Condiții
  • Sitemap