Succesiunea



01.07.2020

 

Potrivit dispozițiilor art. 953 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil moştenirea (succesiunea) reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă.

 

Moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.

 

Conform art .955 alin.1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil „ Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament.”

 

De asemenea, conform art. 955 alin.2 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil„ O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin moştenire legală.”

 



Felurile moștenirii

1. Moștenirea testamentară (în baza unui testament) are loc atunci când transmisiunea patrimoniului defunctului se realizează în temeiul voinței celui care lasă moștenirea, voința manifestată pe timpul cât acesta a fost în viață în formele prevăzute de lege.

 

Conform art. 1034 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă.

 

De asemenea, conform art. 986 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil „ Legatul este dispoziţia testamentară prin care testatorul stipulează ca, la decesul său, unul sau mai mulţi legatari să dobândească întregul său patrimoniu, o fracţiune din acesta sau anumite bunuri determinate.”

 

Testamentul conţine dispoziţii referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum şi la desemnarea directă sau indirectă a legatarului. Alături de aceste dispoziţii sau chiar şi în lipsa unor asemenea dispoziţii, testamentul poate să conţină dispoziţii referitoare la partaj, revocarea dispoziţiilor testamentare anterioare, dezmoştenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali şi alte dispoziţii care produc efecte după decesul testatorului.

 

Valabilitatea testamentului

 

Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ (facultatea de a judeca, de a raționa, de a discerne, de a gândi) şi consimţământul său (acordul de voință) nu a fost viciat.

 

Conform art. 1038 alin 2 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, dolul (eroare provocată de manoperele frauduloase, de exemplu prin specularea afecţiunii testatorului ce l-ar determina să se lase convins să facă un legat) poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu au fost săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor testamentare şi nici nu au fost cunoscute de către acesta.

 

Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră ori prin fapta unui terţ, fie după moartea testatorului, fie în timpul vieţii sale, însă fără ca acesta să îi fi cunoscut dispariţia, valabilitatea formei şi cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probă

 

Forma testamentului

 

Conform art. 1040 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, testamentul ordinar poate fi olograf ( scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului)  sau autentic ( autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat).

 

Revocarea ( anularea) testamentului

 

1. revocarea voluntară expresă - conform art. 1051 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil „ Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior.”

    

2. revocarea voluntară tacită  - conform art. 1052 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil „ Testatorul poate revoca testamentul olograf şi prin distrugerea, ruperea sau ştergerea sa. Ştergerea unei dispoziţii a testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziţii. Modificările realizate prin ştergere se semnează de către testator.”

 

Distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf, cunoscută de testator, atrage de asemenea revocarea, cu condiţia ca acesta să fi fost în măsură să îl refacă.

 

Testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care conţine dispoziţii contrare sau incompatibile cu acesta. Efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate (ineficacitate) sau revocare a testamentului ulterior.

 

Dezmoștenirea

 

Conform art. 1074 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil „ Dezmoştenirea este dispoziţia testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moştenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulţi dintre moştenitorii săi legali.

 

Dezmoştenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moştenire a unuia sau mai multor moştenitori legali şi indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulţi legatari.

 

Dispoziţia testamentară prin care moştenitorii legali au fost dezmoşteniţi este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege.

 

Termenul de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare curge de la data la care cei dezmoşteniţi au luat cunoştinţă de dispoziţia testamentară prin care au fost înlăturaţi de la moştenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moştenirii.

 

2.  Moștenirea legală are loc atunci când transmisiunea patrimoniului defunctului are loc în temeiul legii, în cazul în care defunctul nu lasă testament sau atunci când deși există testament, acesta nu este valabil sau nu cuprinde dispoziții referitoare la bunuri succesorale.

 

Deschiderea unei succesiuni poate fi făcută prin adresarea unei cereri la un notariat public sau la instanța de judecată.

Dezbaterea succesiunii la notar

 

Atunci când moștenitorii consideră că pot dezbate succesiunea într-un mod amiabil, ei se pot adresa unui notar public.

 

Potrivit art. 954 alin.(2) din Legea nr. 287/2009 Codul civil, locul deschiderii moştenirii este, în principiu, cel al ultimului domiciliu al celui decedat. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

 

Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moştenirea se deschide:

a. la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea;

b. în cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea;

c. atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat.

 

Potrivit art. 103 alin.(3),  din Legea nr.36/1995 Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, în cazul în care în circumscripţia unei judecătorii sunt mai mulţi notari publici, competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar public sesizat. Notarul public ulterior sesizării, verifică dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt notar public din circumscripţia aceleiaşi judecătorii, cercetând în acest scop registrul de evidenţă a succesiunilor, potrivit regulamentului.

             

În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, competenţa aparţine notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe cel puţin un bun imobil.

 

Totodată, în situația în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri imobile pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe bunuri mobile, iar, în cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat. Regulile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor decedate al căror ultim domiciliu nu este cunoscut.

 

De asemenea, în cazul în care în certificatul de deces se precizează doar statul pe al cărui teritoriu defunctul a avut ultimul domiciliu, se aplică în mod corespunzător prevederile de mai sus.

 

În consecință, notarul public competent este cel care își desfășoară activitatea în circumscripția judecătoriei în care defunctul a avut ultimul domiciliu, așa cum a fost consemnat în actul de deces, și nu locul decesului.

 

Cunoaşterea locului deschiderii moştenirii are relevanţă în privinţa determinării competenţei notarului public care desfăşoară procedura succesorală necontencioasă specifică acestuia, cât şi a competenţei instanţei judecătoreşti, cât priveşte soluţionarea unor litigii privind moştenirea.

 

Onorariu notarial

 

În cadrul procedurii succesorale, notarul public va stabili taxele în funcție de valoarea bunurilor moștenirii. Valoarea moștenirii se stabilește după expertiza notarială existentă la dispoziția notarilor publici.

 

Anexa 3 a Ordinulului ministrului justiţiei nr.46/C/6 ianuarie 2011 pentru aprobarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici prevede următoarele formule pentru calcularea onorariului notarial:

a. până la 6.000 lei - 2,7%, dar nu mai puţin de 150 lei/certificat de moştenitor;

b. de la 6.001 lei la 30.000 lei- 162 lei+ 1,35% pentru ceea ce depăşeşte 6.001 lei;

c. de la 30.001 lei la 60.000 lei - 486 lei + 0,6% pentru ceea ce depăşeşte 30.001 lei;

d. peste 60.001 lei - 665 lei + 0,45% pentru ceea ce depăşeşte 60.001 lei.

 

Atenție, conform art. 27 din Ordinulului ministrului justiţiei nr.46/C/6 ianuarie 2011, pentru moştenitorii minori fără venituri proprii, pentru moştenitorii care nu realizează niciun fel de venituri sau realizează venituri sub venitul minim pe economie, precum şi pentru moştenitorii din zonele declarate calamitate se pot acorda reduceri de până la 100% din onorariul datorat.

 

Impozitul datorat statului

 

Dacă moștenitorii solicită dezbaterea moștenirii în mai puțin de 2 ani de la deces, aceștia nu vor plăti niciun impozit către stat. Nu se datorează impozit nici în cazul în care, după finalizarea succesiunii, se solicită certificat de moștenitor suplimentar și se întocmește încheierea finală suplimentară înainte de expirarea termenului de 2 ani.

 

În schimb, dacă se solicită dezbaterea succesiunii la mai mult de 2 ani de la deces, moștenitorii vor plăti un impozit de 1% din valoarea proprietăților imobiliare cuprinse în masa succesorală, pe lângă onorariul notarial calculat conform celor menționate mai sus.

 

Acest impozit se calculează și se încasează de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii și este virat integral în contul statului (nu se face venit al biroului notarial). Impozitul calculat și încasat se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost încasat.

 

Cadrul legal pentru acest impozit îl reprezintă art. 111 alin. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care stabilește că:

"Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1), dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale."

 

Masa succesorală, din punct de vedere fiscal și în condițiile art. 111 alin. 3 din Codul fiscal, cuprinde numai activul net imobiliar declarat de succesibili. Când aceștia nu au cunoștință sau nu declară valoarea bunurilor imobile ce compun masa succesorală, la stabilirea valorii masei succesorale vor fi avute în vedere valorile bunurilor din studiul de piață. În scop fiscal, prin activul net imobiliar se înțelege valoarea proprietăților imobiliare după deducerea pasivului succesoral corespunzător acestora. În pasivul succesiunii se includ obligațiile certe și lichide, dovedite prin acte autentice și/sau executorii, precum și cheltuielile de înmormântare.

 

După deducerea pasivului succesoral corespunzător bunurilor imobile, din valoarea acestora se determină activul net imobiliar reprezentând baza impozabilă.

 

Documente necesare

a) certificatul original de deces al defunctului;

b) actele de identitate ale moștenitorilor;

c) certificate de naştere și de căsătorie (în cazul schimbării numelui) pentru moştenitori;

d) certificat de naştere și de căsătorie pentru soţia supravieţuitoare/ soţul supravieţuitor, sau sentinţa judecătorească prin care s-a pronunţat desfacerea căsătoriei (divorţul);

e) testament în original (dacă există);      

f) acte de proprietate imobile (dacă există : contract vanzare-cumparare, donatie, schimb, sentinta judecatoreasca, titlu de proprietate etc), extrase de carte funciară ( dacă există);

g) extrase de cont bancare, acte proprietate autoturism (talon - carte de identitate), certificate de acționar, carnete C.E.C. , act concesiune loc de veci (dacă există).

 

De asemenea, notarul vă va solicita să aduceți doi martori din afara familiei care să declare în scris că l-au cunoscut pe defunct și pe moștenitori ( pentru a se evita situațiile neplăcute în care la notarul public s-ar putea prezenta doar o parte dintre copiii defunctului ce ar omite intenționat să îi declare și pe ceilalți).

 

Astfel, conform art. 239 din Ordinul ministrului justiției nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 :

 

(1) În procedura succesorală se administrează proba cu înscrisuri prevăzută de lege, acte de stare civilă, testamente, precum şi depoziţiile a cel puţin 2 martori, inclusiv în cazul conexării dosarelor succesorale ( conexarea/soluționarea împreună a dosarelor are loc atunci când se dezbat în același timp succesiuni succesive sau atunci când este vorba de persoane ce au decedat în același timp, dar nu se poate face dovada că unul a supraviețuit celuilalt).

 

(2) Din depoziţiile martorilor trebuie să rezulte că aceştia:

a) cunosc date personale referitoare la defunct;

b) au cunoştinţă de numărul şi calitatea persoanelor cu vocaţie la succesiunea defunctului.

 

Condiții obligatorii

a) moștenitorii trebuie să se prezinte în fața notarului ( personal sau prin mandatar cu procura autentică) indiferent dacă doresc să accepte moștenirea sau să renunțe la ea;

b) moștenitorii se înțeleg între ei, respectiv niciunul nu contestă calitatea celuilalt de a moșteni, componența masei succesorale (bunurile mobile, imobile, datoriile defunctului) și întinderea drepturilor care li se cuvin;

c) cererea de deschidere a procedurii succesorale să nu fi fost înregistrată deja la un alt birou notarial sau la o instanță de judecată;

d) cererea de deschidere a procedurii succesorale să fie făcută de către o persoană care justifică un interes legitim ( moștenitori, creditori ai succesiunii sau ai moștenitorilor etc).

 

Ce urmează după depunererea cererii de deschidere a procedurii succesorale?

 

Conform art. 106 din Legea nr. 36/ 12 mai 1995 Legea notarilor publici şi a activităţii notariale „ După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar dacă există testament, citează şi pe legatari şi executorul testamentar instituit.”

 

Vocația la moștenire reprezintă calitatea unei persoane ce o face a fi îndreptățită să moștenească o persoană decedată. În acest sens, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil prevede la art. 962 următoarele : „ Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.”

 

Astfel, veți avea vocație la moștenirea unei persoane decedate dacă:

a)  persoana decedată a menționat în testamentul său faptul că dorește să îl moșteniți, dispunând în favoarea dumneavoastră:

  • un legat universal ce vă conferă vocație la întrega moștenire;
  • un legat cu titlu universal ce vă conferă vocație la o fracțiune/parte din moștenire ( de exemplu jumătate din moștenire, toate/o fracțiune din bunurile imobile, toate/ o fracțiune bunurile mobile, un dezmembrământ al proprietăţii asupra totalităţii sau a unei cote-părţi din moştenire);
  • un legat cu titlu particular  ce vă conferă vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate.

b) persona decedată era soțul/soția dumneavoastră la data decesului; 

c) persoana decedată era rudă cu dumneavoastră.

 

Rudele defunctului vin la moştenire în următoarea ordine:

a) clasa întâi: descendenţii ( copii, nepoții, strănepoții etc);

b) clasa a doua: ascendenţii privilegiaţi (părinții) şi colateralii privilegiaţi (frații/ surorile și descendenţii acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul);

c) clasa a treia: ascendenţii ordinari ( bunicii, străbunicii);

d) clasa a patra: colateralii ordinari ( unchi, mătuși, verișori, frații/surorile bunicilor).

 

Conform art. 963 Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, moştenirea se cuvine soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, însă descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.

 

În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileşte calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum şi compunerea masei succesorale.

 

Notarul public va redacta fiecare certificat de moştenitor ce va face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

 

În cazul în care au fost omise bunuri din masa succesorală, cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate relua procedura eliberând un certificat de moştenitor suplimentar.

 

Conform art. 120 din  Legea nr. 36/ 12 mai 1995 Legea notarilor publici şi a activităţii notariale, cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere:

1.instanţei judecătoreşti anularea acestuia (vezi aici model cerere de anulare) şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

 2.notarului public să încheie un act autentic care să ateste soluţionarea pe cale amiabilă a neînțelegerilor/disputei dintre moștenitori. În această situaţie se eliberează un nou certificat. 

  

Dezbaterea succesiunii în instanță

Atunci când moștenitorii nu doresc să apeleze la un notar public sau se află în situația în care fie îşi contestă unii altora calitatea, fie nu se înţeleg cu privire la compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor care li se cuvin, aceștia se pot adresa instanţei de judecată pentru stabilirea drepturilor lor.

Partajul succesoral efectuat la notar

Conform art. 1144 din  Codul Civil „ Dacă toţi moştenitorii sunt prezenţi şi au capacitate de exerciţiu deplină, partajul se poate realiza prin bună învoială, în forma şi prin actul pe care părţile le convin. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenţia de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.”

 

Ce condiții sunt obligatorii pentru efectuarea partajului succesoral la notar?

 

a. toţi moștenitorii ( coproprietarii ale căror bunuri se află în stare de indiviziune cu ale celorlalți coproprietari) să fie prezenţi. Neparticiparea tuturor coproprietarilor la partaj reprezintă un caz de nulitate absolută a acestuia (de desfiinţare a acestuia), potrivit dispozițiilor art.684 alin.(2) din Codul civil.

b. moștenitorii să aibă capacitate deplină de exerciţiu. În cazul în care un coproprietar este lipsit de capacitate de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă (minorii sub 14 ani sau aceia între 14 şi 18 ani, persoanele puse sub interdicţie etc.), partajul va putea fi făcut prin bună învoială (pe cale convenţională) numai cu autorizarea instanţei de tutelă, precum şi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal.

c. moștenitorii să fie de acord cu realizarea împărţelii în acest mod şi cu clauzele convenţiei. Convenţia de partaj se poate încheia doar după deschiderea succesiunii.

 

Cât costă efectuarea partajului succesoral la notar?

 

Ordinul nr. 46/C/2011 al Ministerului Justiției prevede două situații pentru calcularea onorariului notarial de autentificare a actelor de partaj, respectiv:

1. în cazul partajului de bunuri mobile şi/sau imobile prin formarea de loturi şi atribuirea acestora tuturor copartajanţilor, cu sau fără sultă, taxa de partaj se calculează conform Anexei nr. 1 din Ordinul mai sus citat, respectiv 300 lei pentru autentificare primului exemplar al actului de partaj plus 75 Lei la fiecare lot rezultat;

2. în cazul partajului de bunuri mobile şi/sau imobile prin care bunurile care fac obiectul partajului revin unuia sau unora dintre copartajanţi, cu sau fără sultă:

a) pentru bunurile imobile, onorariul se calculează după criteriile de la punctul I din Anexa nr. 2, la valoarea cotelor care revin copartajanţilor peste cota lor ideală.

b) pentru bunurile mobile, onorariul se calculează prin aplicarea procentului de 0,25% la valoarea bunurilor care revin copartajanţilor peste cota lor ideală.

 

La costurile totale se va include și taxa pe valoare adăugată, iar pentru fiecare exemplar în plus, se va percepe suma de 20 de lei.

 

De asemenea, pentru orice altă operațiune în plus efectuată de notar se vor percepe taxe suplimentare, motiv pentru care este indicat să întrebați notarul de la început ce cosuri implică întreg demersul de efectuare a partajului.

 

Unde depuneți cererea de partaj?

 

În cazul partajului în procedura succesiunii, cererea de partaj se depune la notarul public competent care își desfășoară activitatea în circumscripția judecătoriei în care defunctul a avut ultimul domiciliu, așa cum a fost consemnat în actul de deces, și nu locul decesului. 

 

Contractul de partaj notarial se poate realiza în câteva zile, spre deosebire de partajul în instanță, și presupune parcurgerea următoarele etape:

 

1. deplasarea la un birou notarial pentru a depune actele necesare și completarea cererii de eliberare a extrasului de carte funciară pentru autentificare;

2. semnarea contractului, după câteva  zile (aproximatix 5 zile), ulterior obținerii de către biroul notarial al extrasului de carte funciară de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

3. înscrierea de către notarul public a contractului de partaj în cartea funciară, de regulă în aceeași zi sau în ziua următoare autentificării contractului.

 

Acte necesare pentru partaj în cazul unui bun imobil:

  • acte de identitate părţi;
  • acte de proprietate asupra imobilului ce face obiectul partajului (după caz: contract vânzare-cumpărare, contract de donaţie, proces-verbal de predare-primire, act vânzare-cumpărare autentificat, sentinţă/decizie civilă definitivă, titlu de proprietate, certificat de moştenitor etc.);
  • certificate de rol fiscal pe numele fiecăruia dintre coproprietari, eliberate de Administraţia Financiară competentă, din care să rezulte că aceștia sunt la zi cu plăţile către stat ( Administraţia Financiară competentă este cea la care se plăteşte impozitul anual pentru imobilul respectiv, iar certificatul fiscal este valabil numai până la sfârşitul lunii în curs) sau adeverință de rol agricol;
  • documentaţia cadastrală a bunului imobil (plan cadastral, releveu, încheiere întabulare );
  • extrasul de carte funciară se obţine prin intermediul biroului notarial şi este valabil 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii;
  • în cazul apartamentelor, adeverinţa eliberată de asociaţia de proprietari sau locatari care sa arate că proprietarii sunt la zi cu datoriile faţă de aceasta (întreţinere, cheltuieli, reparaţii, cheltuieli comune etc.).
  • în cazul terenurilor, certificat de urbanism.

 

Atenție : Partajul realizat pe cale convenţională (prin bună învoială) poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca  și contractele (exemplu: viciu de consimţământ), cât şi în cazul în care partajul a fost făcut fără participarea tuturor coproprietarilor.

Partajul succesoral solicitat în instanță

Conform art. 1143 din Codul civil „ Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.”

 

Conform legislației în vigoare, respectiv art. 194 din Codul de  procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să conțină: numele, domiciliul sau resedința parților; obiectul cererii; motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, precum și aratarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. De asemenea, aceasta, trebuie să mai cuprindă, persoanele între care urmează a avea loc partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se află, precum și persoana care le deține sau le administrează.

 

Unde depuneți cererea de partaj (vezi aici model cerere de partaj) ?

 

Conform art. 94 pct. 1 lit. j) și art.118 alin.1 din Codul de procedură civilă, în materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a judecătoriei celui din urmă domiciliu al defunctului cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare.

  

În instanță se vor administra toate probele necesare soluționării cererii de partaj, precum înscrisuri, conforme cu originalul ( pe înscris se menționează conform cu originalul, prin scris olograf sau ștampilă, și semnătură), fie anexate la cerere, fie administrate ulterior, proba cu  martori, proba cu expertiză tehnică, specialitatea, contabilitate, topografie etc.

 

La efectuarea partajului pe calea instanţei judecatoreşti, judecătorul care va pronunţa hotărârea trebuie să aibă în vedere valoarea bunului la data judecăţii, nu valoarea existentă în momentul naşterii stării de coproprietate.

 

Costuri. Taxe judiciare de timbru

 

Potrivit art. 5 din O.U.G. nr.80/ 2013 privind taxele judiciare de timbru, cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel:

 

a) stabilirea bunurilor supuse împărțelii - 3% din valoarea acestora;

b) stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar - 50 lei pentru fiecare coproprietar;

c) creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună - 3% din valoarea creantelor a caror recunoastere se solicita; (…)

d) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia - 3% din valoarea masei partajabile.

 

Dacă cererile în materia partajului judiciar prevazute anterior se formulează în cadrul aceleiași acțiuni, aceasta se taxează cu o singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile.

 

De exemplu, dacă bunul ce urmează a fi partajat, este un imobil, taxa de timbru se determină în funcție de valoare impozabilă (așa cum este declarat și înregistrat imobilul la taxe și impozite locale).

 

Cazuri în care nu se admite efectuarea partajului

 

1. partajul este inadmisibil in cazul coproprietății forțate. Cu toate acestea, partajul poate fi cerut în cazul părților comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste părți încetează de a mai fi destinate folosinței comune;

2. partajul este inadmisibil în situația uzucapării bunului ( dobandirea proprietatii unui bun imobil ca efect a posesiei utile asupra acelui bun un interval de timp determinat de lege) de către unul dintre coproprietari ( art. 675 din Codul civil);

 

Drepturile creditorilor unui coproprietar

 

Creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanţei împărţeala (partajul) bunului comun. În acest ultim caz (când se solicită partajul bunului comun), urmărirea se va face asupra părţii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.

 

Potrivit art. 679 alin. 1 din Codul civil, creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, să intervină, pe cheltuiala lor, în partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot însă să atace un partaj efectuat, afară numai dacă acesta s-a făcut în lipsa lor şi fără să se ţină seama de opoziţia pe care au făcut-o, precum şi în cazurile când partajul a fost simulat ori s-a făcut astfel încât creditorii nu au putut să intervină în proces.

 

Cum se împart în concret bunurile în cazul unui partaj?

 

Potrivit dispozițiilor art.676 din Codul civil, se desprind următoarele aspecte:

 

1. de regulă, partajul bunurilor comune se va face în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar;

2. dacă bunul este indivizibil( nu poate fi împărţit, în mod obiectiv, în natură),  ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:

a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;

b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.

 

Ce urmează dupa depunerea cererii de partaj?

 

La primul termen de judecată, dacă părţile sunt prezente, instanţa  va lua declaraţie cu privire la fiecare dintre bunurile supuse partajului şi va lua act, când este cazul, de recunoaşterile şi acordul lor cu privire la existenţa bunurilor, locul unde se află şi valoarea acestora.

 

În cursul judecății, dacă părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor, instanţa va hotărî potrivit înţelegerii lor. Împărţeala se poate face prin bună învoială şi dacă printre cei interesaţi se află minori, persoane puse sub interdicţie judecătorească ori dispăruţi, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă, precum şi, dacă este cazul, a reprezentantului sau a ocrotitorului legal ( art.983 din Codul procedură civilă ). Astfel se va încheia o tranzacție, în condițiile prevăzute de art.438-441 din Codul procedură civilă, sens în care se va pronunța o hotărâre care să consfințească tranzacția.

 

În cazul în care înţelegerea priveşte numai partajul anumitor bunuri, instanţa va lua act de această învoială şi va pronunţa o hotărâre parţială, continuând procesul pentru celelalte bunuri.

 

Potrivit art. 984 din Codul procedură civilă, dacă părţile nu ajung la o înţelegere sau nu încheie o tranzacţie potrivit celor arătate la art. 983, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii. Dacă se împarte o moştenire, instanţa va mai stabili datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, precum şi sarcinile moştenirii.

 

Instanţa va face împărţeala în natură și va procedea la formarea loturilor şi la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani.

 

Conform art. 988 din Codul procedură civilă, la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea.

 

De asemenea, potrivit art. 989 din Codul procedură civilă, în cazul în care împărţeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică, la cererea unuia dintre coproprietari instanţa, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanţa va ţine seama de criteriile prevăzute la art. 988. Prin încheiere, ea va stabili şi termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să consemneze sumele ce corespund cotelor-părţi cuvenite celorlalţi coproprietari.

 

Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul consemnează, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui acestuia bunul.

 

În cazul în care coproprietarul nu consemnează în termen sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa va putea atribui bunul altui coproprietar, în condiţiile prezentului articol.

 

Totodata, art. 990 din Codul procedură civilă, prevede ca, la cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, ţinând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să îi atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari şi termenul în care este obligat să le plătească.

 

În contextul în care, niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodată dacă vânzarea se va face de către părţi prin bună învoială ori de către executorul judecătoresc, iar dacă părţile sunt de acord ca vânzarea să se facă prin bună învoială, instanţa va stabili şi termenul la care aceasta va fi efectuată. Termenul nu poate fi mai mare de 3 luni, în afară de cazul în care părţile sunt de acord cu majorarea lui.

 

În cazul în care vreuna dintre părţi nu a fost de acord cu vânzarea prin bună învoială sau dacă această vânzare nu s-a realizat în termenul stabilit în condițiile menționate anterior, instanţa, prin încheiere dată cu citarea părţilor, va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc.

 

Încheierile prevăzute în prezentul articol pot fi atacate separat numai cu apel, în termen de 15 zile de la pronunţare. Dacă nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesului ( art. 991  din Codul de procedură civilă).

 

Potrivit art. 992 din Codul de procedură civilă, după rămânerea definitivă a încheierii prin care s-a dispus vânzarea bunului de către un executor judecătoresc, acesta va proceda la efectuarea vânzării la licitaţie publică.

 

Conform dispozițiilor art. 994 din Codul de procedură civilă, în toate cazurile, asupra cererii de partaj instanţa se va pronunţa prin hotărâre, iar sumele depuse de unul dintre coproprietari pentru ceilalţi, precum şi cele rezultate din vânzare vor fi împărţite de aceasta potrivit dreptului fiecărui coproprietar.

 

În cazul în care partajul nu se poate realiza în niciuna dintre modalităţile prevăzute de lege, instanţa va hotărî închiderea dosarului. Dacă se introduce o nouă cerere de partaj, încheierile de admitere în principiu prevăzute la art. 985 şi art.986 din Codul de procedură civilă, nu au autoritate de lucru judecat.

 

Rețineți ca, potrivit art. 995 din Codul de procedură civilă, hotărârea de partaj are efect constitutiv și odată rămasă definitivă, aceasta constituie titlu executoriu şi poate fi pusă în executare chiar dacă nu s-a cerut predarea efectivă a bunului ori instanţa nu a dispus în mod expres această predare.

 

Hotărârea de partaj este supusă numai apelului. Cu toate acestea, dacă partajul s-a cerut pe cale incidentală, hotărârea este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra cererii principale. Acelaşi este şi termenul pentru exercitarea căii de atac, chiar dacă se atacă numai soluţia dată asupra partajului. Aplicarea criteriilor prevăzute la art. 988 din Codul de procedură civilă nu poate fi cenzurată pe calea recursului .

 

Executarea cu privire la bunurile împărţite poate fi cerută în termenul de prescripţie de 10 ani prevăzut la art. 706 din Codul de procedură civilă.

 

Cum pot fi stinse datoriile născute în legătură cu bunul comun?

 

Dacă există datorii născute în legătură cu bunul comun şi care sunt scadente ori devin scadente în cursul anului în care are loc partajul, legiuitorul arată că oricare dintre coproprietari poate cere stingerea respectivelor datorii.

 

În lipsa unei stipulaţii contrare, suma necesară pentru stingerea datoriilor născute în legătură cu bunul comun va fi preluată din preţul vânzării bunului comun cu ocazia partajului şi va fi suportată de către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia.

 

Care sunt efectele juridice ale partajului?

 

Conform dispozițiilor art. 680 din Codul civil, în urma realizării unui partaj, fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite, numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

 

În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară.